Şi azi, când mă gândesc la şcoala mea primară, înconjurată de nişte pomi schilodiţi de care se scărpinau porcii vecinilor, îmi vine în minte ghiozdanul plin de cărţi pe care eram nevoit să-l port la umăr. Şi aveam grija lui, pentru ca Minerva, zeiţa cărţilor şi a înţelepciunii, să nu cumva să iasă din ghiozdan şi să se facă nevăzută. Astăzi, însă, elevul nu-şi mai poartă ghiozdanul în spate şi nu mai este însoţit de Minerva. El s-a lipsit de ea, aşa cum şi Minerva s-a lipsit de bufniţă, pasărea ei dragă, care jelea noaptea prin grădina Mavrului, zeiţa punându-şi pe umăr un papagal. 

Căci aşa sunt timpurile actuale, elevii să se pregătească cu ajutorul tabletei electronice, nu al cărţilor. Cum te abaţi de la subiectul discutat şi îl întrebi pe elevul nostru altceva, cum încerci să-l faci a judeca, el caută cu ochii tot spre obiectul său electronic ca spre un talisman vrăjit, fără să se mai gândească. Iar dacă are ceva gânduri, se încurcă în ele, ca, până la urmă, să vorbească tot după tipic. Şi astfel devine lesne pentru el să spună unde se varsă râul Argeşel, dar pentru ce se varsă acolo şi nu înapoi, în munte, aceasta este mai greu, în ciuda faptului că a învăţat la fizică despre legile căderii corpurilor şi despre cele ale gravitaţiei pământului. Deci mare încurcătură pentru cadrul didactic, aflat la capătul celălalt al reţelei electronice, situaţia aceasta provocându-i dureri de cap. Cum să-i explice elevului său că merele cad întotdeauna jos, pe pământ, dacă acest elev nu are niciun astfel de pom în faţa ochilor?  

Şi totuşi, şcoala online îşi are avantajul ei. Trecerea de la cursurile faţă în faţă la cele online din mijlocul familiei prin mijlocirea tehnologiei electronice este azi foarte importantă pentru educaţia şcolară în general. Această situaţie schimbă radical procesul de învăţământ, fără însă a-i schimba într-o mare măsură finalitatea. Pedagogia actuală nu mai este dată doar de litera cărţii, ci şi de computer. Prin intermediul tehnologiei electronice, aşadar, şcoala este transferată în familie. Un alt avantaj al acestei şcoli este că lecţiile pot începe mai târziu cu un elev, mai devreme cu altul. Se poate satisface nevoia de activitate a unuia, prin joc, de exemplu, şi susţinerea atracţiei pentru carte a altuia. Alt elev poate să scrie poezii pe computer, afirmând că-i place incomparabil mai mult decât să le scrie de mână, pentru că, atunci când lucrează pe computer, poate vedea cuvintele aşa cum vor apărea pe pagina tipărită. Drept care, copiii noştri cresc folosind calculatoarele şi alte gadgeturi aşa cum noi foloseam odată maşina de scris şi creionul; ei vor găsi o pleiadă de moduri inedite prin care să urmeze sfatul dat de sfântul Toma: „Ceea ce aveţi în voi să vă mântuiască, dacă împărtăşiţi din ce aveţi înlăuntrul vostru”. 

Totuşi, am sentimentul că trebuie să ne creştem copiii şi la rădăcina copacilor, şi alături de animalele domestice, adică să-i ţinem în contact cu lumea reală. Pe de altă parte, ei nu mai pot născoci poveşti, iar bunicii nu le mai povestesc stând la foc în faţa sobei şi trăgând din ţigară. Aceşti copii nu-şi mai pot imagina o altă lume aşa cum a făcut Alice în Ţara Minunilor, deoarece ei trăiesc într-o lume care nu le mai permite acest lucru. 

Prin structura lor înnăscută, copiii de azi sunt strict limitaţi şi deci legaţi cu fiinţa să gândească numai despre ce este în contact direct cu ei. Sigur, pentru raţiune poveştile acestea sunt speculaţii sterile, pentru suflet, însă, ele înseamnă o activitate vitală, conferind existenţei o strălucire la care n-am dori să renunţăm. Nici nu avem motive suficiente s-o facem. Or, în faţa calculatorului, migrând pe internet, copilul nu mai trăieşte libertatea cărţii. Fantezia îi este anulată, pentru că o primeşte de-a gata, de pe internet. Mintea copilului se deschide şi în ea intră toate plăsmurile electronice. Îl împiedică să dispună de gândurile şi imaginaţia lui şi-l desposedează de ceea ce se cheamă inspiraţie. Iar priza cu insul său lăuntric este una mecanică şi promptă, mergând până la resorturile inteligenţei şi blocând asociaţiile de idei, deci blocând gândirea, dar şi afecţiunea. Aceşti copii devin atât de insensibili, încât pierd din empatie. Este vorba aici de un paradox psihologic. Copilul actual nu mai trăieşte senzaţia descoperită atunci când gustă din prima cireaşă. În copilăria lui nu mai e nimic din ceea ce se cheamă natural. Mediul lui este unul electronic. 

Distribuie pe Facebook