Până vineri, Inspectoratul Școlar Argeș a repartizat elevilor din județ 6.670 de tablete și mai avea în stoc 511 astfel de dispozitive. Inspectorul școlar general Liliana Elena Murguleț a primit însă semnale că unele ehipamente vor fi returnate.
Responsabilizare
Liliana Elena Murguleț: „Există o școală, de exemplu, care a primit 202 tablete. Dintre acestea, 153 au fost distribuite elevilor, iar restul o să se întoarcă către inspectorat. Se întâmplă acest lucru din două motive: unii beneficiari nu mai sunt eligibili sau există reticență la nivelul părinților, din cauza contractului de comodat. Tabletele sunt date spre folosință, nu sunt date în proprietate. Contractul de comodat vine și cu o prevedere: dacă tableta este deteriorată, automat trebuie să fie plătită. Nu este o sumă mare… Dar este o metodă de a-l responsabiliza pe copil. Dându-i această tabletă, îl atenționezi: o folosești, deci trebuie să ai mare grijă de ea! Este și asta o formă de educație, eu așa văd lucrurile. Pe de altă parte, îl responsabilizezi și pe părinte. Una este să se strice tableta; alta este să vrei să o vinzi pe ulei ori să vrei să o spargi…”
Prima tranșă de device-uri a fost destinată copiilor care provin din medii defavorizate. Sunt speranțe ca până la 1 decembrie Inspectoratul Școlar Argeș să achiziționeze alte 789 de tablete.
Cifre
Argeșul a tot jonglat cu cifrele, vizavi de nevoia de tablete identificată și intensificată de criza sanitară. La prima strigare au fost numărați 3.000 de elevi care n-au avut acces la cursurile online, pentru că nu aveau dispozitive electronice. În a doua fază, cererile s-au înmulțit și s-a ajuns la 6.694 – numărul în baza căruia inspectoratul a și livrat primul lot de tablete. La câteva luni distanță, în Argeș s-a atins pragul de 13.000, pentru ca în luna august solicitările să fie dublate. La începerea școlii, 27.000 de elevi argeșeni ar fi avut nevoie de tablete!
Obligații
Așadar, tabletele nu sunt în proprietatea celor care le folosesc, adică nu sunt donate nici elevilor, nici părinților. Dispozitivele sunt ale școlilor. Iar fiecare unitate școlară încheie cu părinții sau cu elevii majori, după caz, câte un contract de comodat pentru darea în folosință gratuită a acestor dispozitive. Contractul se încheie pe durata unui an școlar, cu posibilitatea prelungirii până la finalizarea studiilor în școala respectivă. De asemenea, dacă elevul se mută la altă școală, predă dispozitivul.
Beneficiarul are următoarele obligații: să se îngrijească de conservarea bunului ca un bun proprietar; să nu folosească tableta în alte scopuri decât cele educative, ce țin de școală, pentru participarea la ore online; să suporte riscul pieirii fortuite a bunului, cu excepția întrebuințării normale și fără culpă din partea sa; dacă dispozitivul e distrus, este răspunzător de distrugerea sa, cu excepția situației în care beneficiarul l-a folosit normal și nu are nicio vină pentru „pieirea bunului” – de pildă, dacă cineva a spart casa și a furat tableta sau a distrus-o, dacă locuința e inundată ori distrusă de incendiu și astfel este distrusă și tableta ș.a.m.d.; să nu dea tableta niciunei alte persoane; să restituie bunul la scadență în natura sa specifică.
În ipoteza în care tableta are ceva probleme din fabrică sau alte vicii, beneficiarul nu e în niciun fel răspunzător pentru ele, întrucât se consideră că așa a primit dispozitivul.