Divizionara a treia de fotbal SCM Piteşti a câştigat derbiul local cu CS Mioveni II, într-un joc ce a contat pentru etapa a şaptea a seriei a treia. Echipa pregătită de Nicolae Dică s-a impus cu 3-0 în deplasarea de la Grupul Şcolar Mioveni, prin golurile marcate de Şerban (două) şi Grecu.
Oaspeţii au deschis scorul în minutul 30 prin Şerban, care l-a învins pe Sima cu un şut în vinclu de la 30 de metri. Două minute mai târziu, echipa pregătită de Nicolae Dică şi-a dublat avantajul pe tabelă prin Grecu, şut din interiorul careului. Argeşenii îşi puteau majora diferenţa dacă George Cotigă nu rata lovitura de la 11 metri acordată de central ca urmare a unui fault comis în careu asupra lui Panait. Alb-violeţii au rămas în inferioritate numerică în minutul 70. Anghelina a încasat două cartonaşe galbene în mai puţin de cinci minute, fiind eliminat. Scorul final a fost stabilit de Ionuţ Şerban cu două minute înainte de finalul timpului regulamentar, cu un şut puternic de la 25 de metri, care s-a oprit în vinclul porţii apărate de Sima.
CS Mioveni II: Sima – Florin Lazăr, Boşneag, Traşcu, Fulga – Iancu, Cioc (min. 55, Rareş Lazăr), Neacşu, Ivan – Mormolea (min. 84, Comănescu), Iamandi.
SCM Piteşti: Dumitrescu – Şandru, Cotigă, Deaconescu, Anghelina – Panait, Şerban, Grecu (min. 58, Oancea), David (min. 84, Szecui) – Albu (min. 88, Cătălin Barbu), Tănasă (min. 74, Negoiţă).
„Joc greu, victorie meritată”
Nicolae Dică, antrenor SCM Piteşti: „A fost un joc greu. Mă aşteptam ca cei de la Mioveni să joace cu ambiţie şi să arate că pot ajunge la echipa mare. Băieţii au avut o atitudine bună, iar victoria este meritată. Am jucat bine, am avut o posesie bună. Deocamdată este bine că suntem pe primul loc. Important este să luăm meci cu meci şi să le câştigăm pe toate.”
„Atât am putut”
Marius Stoica, antrenor CS Mioveni II: „A fost un joc bun chiar dacă am pierdut. Am avut în teren copii născuţi în anii 1996, 1997 şi 1998. Atât am putut. Suntem obligaţi să jucăm cu opt juniori pe toată durata partidei. Mă bucur pentru ei că au încercat să se ridice la nivelul unei echipe foarte bune care este pe primul loc. Jucătorii mei au încercat cât au putut să le facă soarta grea. Obiectivul nostru este să scoatem jucători pentru prima echipă, dar ne dorim să avem şi rezultate bune pentru că dau încredere acestor copii”.
* Celelalte rezultate: Atletic Bradu – Concordia Chiajna II 0-2, ACS Şirineasa – FC Aninoasa 1-0, ACSO Filiaşi – CS Podari 0-0, Urban Titu – CS U Craiova II 5-0, Flacăra Moreni – Steaua Bucureşti II 3-1, Sporting Roşiori – FCM Alexandria 2-1.