Aşa cum v-am informat, mâine, de la ora 15, divizionara a treia de fotbal SCM Piteşti va întâlni în deplasare pe Flacăra Moreni, un adversar redutabil pe propriul teren. Alb-violeţii abordează această partidă la victorie, fiind dornici de revanşă, după ce în tur, la Piteşti, cele două echipe au terminat la egalitate, 1-1.
Pentru al doilea meci consecutiv, antrenorul Nicolae Dică nu se va putea baza nici mâine pe George Cotigă. Căpitanul echipei nu este refăcut după accidentarea suferită în partida cu CS Podari, din prima etapă a returului. „În acest meci nu vom putea conta pe căpitanul echipei, George Cotigă. A lipsit şi la meciul cu Sporting Roşiori, din runda precedentă. Este o pierdere mare pentru noi, dar mă bucur că, la partida trecută, înlocuitorul lui Cotigă, Şerbănică, a reuşit să joace foarte bine. Acest lucru îmi dă încredere, pentru că avem un lot valoros. Cei care vin de pe bancă şi intră pe parcursul jocului aduc un plus în echipă, iar acest lucru s-a văzut la ultimele trei partide. Jucătorii intraţi pe parcurs au reuşit să marcheze sau au dat pase de gol. Mă bucur că ei au înţeles că, pentru mine, jucătorii de pe bancă sunt foarte importanţi. În unele meciuri sunt mai importanţi decât titularii pentru că pot evolua zece minute şi pot schimba faţa jocului”, a spus antrenorul principal al echipei SCM Piteşti.
* Celelalte partide din etapa a XIX-a: astăzi, ora 15: CS Mioveni II – Atletic Bradu, ACS Şirineasa – Urban Titu; mâine, ora 15: FC Voluntari II – Chiajna II, Sporting Roşiori – FC Aninoasa, CS Podari – Steaua II, FCM Alexandria – CSU Craiova II. CSO Filiaşi stă.
Fototext: Monica CRISTEA