Divizionara a treia de fotbal SCM Piteşti vrea să continue parcursul bun de până acum şi să scape cu faţa curată şi din confruntarea pe care o va susţine mâine, de la ora 15, în deplasare, împotriva ACS Urban Titu, în cadrul etapei cu numărul nouă a seriei a treia. Elevii lui Nicolae Dică sunt lideri cu 20 de puncte adunate în opt runde, în timp ce gazdele se situează pe locul 9, cu 9 puncte.
„Jucăm la Titu, un adversar care a pierdut cu 2-1 în faţa Chiajnei, dar care în etapa trecută a câştigat cu 5-0 acasă. Au fluctuaţii, acum pierd cu 3-0, acum câştigă cu 4-0. Pe teren propriu joacă bine, este o formaţie agresivă în jocurile de acasă, care marchează multe goluri. Ne aşteaptă o deplasare grea. Toate echipele când joacă cu noi au o altă atitudine. Dorinţa lor este să ne învingă, este normal, suntem formaţia de pe primul loc şi îşi doresc să bată liderul. Noi trebuie să uităm cât mai repede victoria cu Bradu, să ne revenim fizic, pentru că este al treilea meci într-o săptămână, şi să avem o prestaţie bună. Trebuie să dăm totul pe teren la fiecare meci pentru a ne impune”, a declarat Nicolae Dică, antrenor SCM Piteşti.
* Etapa a noua mai programează confruntările: CS U Craiova II – Concordia Chiajna II, Atletic Bradu – FC Aninoasa, ACS Şirineasa – Steaua Bucureşti II, FC Voluntari II – FCM Alexandria, Flacăra Moreni – CS Podari, Sporting Roşiori – ACSO Filiaşi.
Monica CRISTEA