Advertisement
Aşa cum v-am informat, Simfonia Lalelelor se va desfăşura între 24 şi 26 aprilie. Dar vor avea loc unele schimbări.
„Luăm în calcul să renunţăm la parada copiilor din centru. Pe de-o parte, vor fi lucrări în Piaţa Primăriei, iar pe de altă parte nu am auzit să spună cineva ceva frumos despre parada care îi bucură pe copii, ci numai că ar fi o manifestare comunistoidă sau că i-am aduce cu forţa pe micuţi la paradă, ceea ce nu este adevărat. De asemenea, s-ar putea să renunţăm la scenele pentru invitaţi, iar carele alegorice nu vor mai fi „staţionate” în centru, ci le vom include într-un circuit pe zona centrală, să fie un punct de atracţie.” – a declarat Cornel Ionică.
Advertisement
3 Comentarii
Anonim
simfonia lalelelor intr-un oras de buturugi
adi
Asa e, toti PSD-istii sunt analfabeti, cei care nu sunt sunt prosti, iar cei care nu sunt nici analfabeti nici prosti (vreo 2 sau 3) sunt jigodii
Anonim
Iar tu ești un avorton cu toate ,,calitățile” de mai sus.