Este simptomatic faptul că nu numai miniştri, ci şi mulţi politicieni nu ştiu să vorbească limba română corect. Dacă, aşa cum spune un poet, „limba română e patria mea”, înseamnă că şi ei au devenit expaţi…
Explicaţia ministrului Educaţiei cu „pamblica” sa este jenantă, puerilă.
De emoţie, cum zice că a fost stăpânit, te blochezi, mai uiţi câte ceva, poceşti un cuvânt, dar nu foloseşti cu nonşalanţă un regionalism.
Aici este locul multor nuanţări. Din capul locului, să subliniem că un demnitar care se respectă, şi-şi respectă auditoriul, trebuie să vorbească limba literară, aşa-numita limbă standard. Regionalismele, formele dialectale fac deliciul unei opere literare; prin ele, scriitorul dă culoare operei, creionează mai bine particularitatea unui personaj, ancorează acţiunea într-un loc bine definit.
Licenţe poetice de genul „Cobori în jos luceafăr blând” îşi permit creatorii. Creangă foloseşte în „Amintiri din copilărie” dulcele grai moldovenesc, făcând nemuritoare poveştile sale. Derapajul de la limba literară este permis în limbajul colocvial, familiar. Altfel, în spaţiul public, mai ales oficial, nefolosirea limbii literare înseamnă subcultură, o educaţie neîmplinită.
Ministrul în cauză este însă profesor universitar. Aici nu este vorba de …”Şe mai faşi?”, ci de o lacună care-i joacă festa. Cât priveşte opinia sa în legătură cu lucrările ştiinţifice, ca aparatul critic al acestora, este de tot râsul. Cum adică să nu ştii unde să pui ghilimelele? Cum să crezi că un punct de vedere şmecheresc, de o naivitate jucată, cum că este loc de confuzii în ceea ce priveşte folosirea ghilimelelor, ţine la public?
Orice elev care trece prin şcoală, nu ca gâsca prin apă, ştie ce înseamnă ghilimelele. În subtext, intrăm, de fapt, pe solul minat al plagiatului, al despărţirii de citate şi al însuşirii proprietăţii intelectuale a altuia.
La urma-urmei, există chiar lucrări metodice, cu norme de redactare a unei lucrări ştiinţifice. Un universitar se face, într-adevăr, de râs, eludând existenţa atâtor ghiduri în domeniu. Toţi avem obligaţia să cultivăm limba română literară. Presa cu atât mai mult! După o cercetare aplicată pe câteva ziare, am constatat că nu o dată „presarii”sunt neglijenţi. A ieşit un îndreptar de lucru cu studenţii de la „jurnalism”, pe care l-am numit „Povestea vorbei. Mic ghid de scriere corectă” (2006).
Marşalier, medicamentaţie, excroc, sceleritate (în loc de celeritate) şi altele au fost şi sunt împrăştiate în spaţiul public, săvârşindu-se astfel un act de o nocivitate socială gravă. Dacă te uiţi pe declaraţiile unor parlamentari, îţi dai seama de lacunele lor. Eu am o vorbă ironică: „Am lipsit de la lecţia asta!”
Se vede însă treaba că au lipsit de la multe, multe lecţii! În Agora, ca demnitar, n-ai voie să dispreţuieşti limba corectă, limba literară! Altfel, cei mai mulţi au două facultăţi la f.f, masterate, doctorate, de începe să-ţi fie jenă că ai doar o facultate şi aceea la zi!…
Sunt mai multe cauze: accesul în Parlament pe bază de liste de partid; abandonarea exigenţei în învăţământul superior; promovarea pe bază de fidelitate ideologică, în loc de competenţă. Nefiind o societate meritocratică, România îşi dă din stângul în dreptul, „accidentând” mersul normal al societăţii.
P.S: Circulă zvonul că ministrul „Pamblică” va fi… remaniat. Te întrebi: cum a fost promovat? Şi te miri: am ajuns să schimbăm guverne şi miniştri ca pe… şosete?!?
