Schimbare majoră pentru cei care călătoresc pe liniile de tren București – Pitești – Craiova.
CFR Infrastructură, prin Regionala Căi Ferate Craiova a scos la licitație studiile de fezabilitate pentru electrificarea liniilor de tren București – Pitești – Craiova și Râmnicu Vâlcea – Turnu Roșu (pe Valea Oltului). Electrificarea va permite creșterea vitezelor medii, reducerea poluării, creșterea volumelor transportate, scăderea consumului de energie și posibilitatea de a circula cu material rulant nou achiziționat din fonduri europene. (ARF așteaptă primele 37 de trenuri de trenuri de lung parcurs de la Alstom și a desemnat PESA pentru 62 de trenuri, Regio de scurt parcurs).
Proiectul de electrificare pe cele două linii face parte din strategia de modernizare și electrificare în lungul coridoarelor pentru București-Giurgiu, Dărmănești – Vicșani, Timișoara – Stamora Moravița, Craiova – Calafat, Cluj-Napoca – Episcopia Bihor, Constanța – Mangalia și Videle – Giurgiu, potrivit CFR Infrastructură.
Sunt două contracte pentru Studii de Fezabilitate cu o valoare de 19 milioane lei și o durată de 24 de luni. Pentru Linia București – Pitești – Slatina – Craiova electrificarea este propusă pentru traseul Titu – Craiova (155 km), iar pentru linia Râmnicu Vâlcea – Podu Olt de pe Valea Oltului între stațiile Râmnicu Vâlcea și Turnu Roșu (75 km). Licitațiile sunt lansate cu clauză suspensivă, semnarea contractului fiind posibilă doar dacă se asigură finanțarea.
„Serviciul care se va achiziţiona constă în elaborarea studiului de fezabilitate pentru: Lot 1 Bucuresti (Chitila) – Titu – Pitesti – Slatina – Craiova km 95+000/250+052 intre statiile Titu – Craiova Lot 2 Ramnicu Valcea – Podu Olt km 292+015/367+577 intre statiile Ramnicu Valcea – Turnu Rosu. Pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate, Contractantul va respecta actele normative şi de reglementare specifice infrastructurii feroviare, construcții, aplicabile, în vigoare, în vederea prezentării unui proiect ˮmaturˮ, care să corespundă celei mai eficiente soluții din punct de vedere tehnico-economic, pentru care să se aprobe asigurarea sursei de finanțare pentru implementarea obiectivului de investiție, cu asigurarea specificațiilor tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României și respectarea conformității standardelor impuse pentru Coridoarele Europene și Coridoarele TEN-T. Studiul de Fezabilitate va identifica și prezenta opțiunea investițională optimă atât din punct de vedere tehnic, economic cât și operațional pentru atingerea obiectivelor generale și specifice, ținând cont de conformarea acesteia la cerințele tehnice de interoperabilitate prevăzute de regulamentele UE și naționale”, arată documentația din SEAP.
Ofertele pot fi depuse până pe 7 decembrie, iar prețul ofertei are 40% din punctaj.
Electrificarea va permite creșterea vitezelor medii, reducerea poluării, creșterea volumelor transportate, scăderea consumului de energie și posibilitatea de a circula cu material rulant nou achiziționat din fonduri europene.
(Sursa: Economedia.ro)