Schimbare majoră anul acesta, trecem la cărţile de identitate cipate
Până la finalul acestui an, se vor putea emite noile cărți electronice de identitate în toate municipiile din țară.
Acestea integrează un cip pe care sunt stocate datele personale precum data, locul naşterii sau domiciliul.
Totodată, ţin şi locul cardului de sănătate și vor putea fi folosite pentru a accesa de la distanță sistemele online ale instituților statului.
Taxa de 67 de lei pentru eliberarea acestora va fi eliminată, iar costul va fi suportat de stat prin PNRR. 200 de milioane de euro sunt alocați pentru acest proiect.
Documentul are o valabilitate de zece ani, pentru persoanele care au peste 18 ani, cinci ani pentru cele care au între 14 și 18 ani și nelimitată, după împlinirea vârstei de 70 de ani.
De anul viitor, autoritățile nu vor mai emite buletine în formatul actual, iar până în 2031 toți românii vor beneficia de noul act de identitate.
Sursa stirileprotv.ro