Cel puţin aparent, fiindcă nu toţi bolnavii se prezintă la medic, s-a constatat la nivelul judeţului o uşoară scădere a îmbolnăvirilor de sezon în perioada 23-29 ianuarie, faţă de intervalul 16-22 ianuarie. Şefa Compartimentului Epidemiologie – Boli Transmisibile din cadrul DSP Argeş, dr. Maria Păun, ne-a informat că, săptămâna trecută, au fost diagnosticaţi cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare 1.031 de argeşeni, faţă de 1.063, iar alţi 265 de oameni au fost loviţi de pneumonii şi bronhopneumonii, faţă de 281.
Chiar şi aşa, medicul epidemiolog îşi menţine apelul către argeşeni să-şi ia măsurile pentru prevenirea virozelor şi a celorlalte boli de sezon. „Vremea rece trenează; de o lună şi ceva soarele nu a mai strălucit; au fost mai puţine vaccinuri antigripale distribuite populaţiei – toţi aceşti factori conduc la scăderea rezistenţei organismului, mai ales în cazul copiilor şi bătrânilor cu boli asociate. Respectarea cu rigurozitate a regulilor de igienă, o alimentaţie bogată în fructe şi legume proaspete, suplimentarea cu vitamine comprimate, adaptarea ţinutei vestimentare la condiţiile meteo, evitarea, pe cât posibil, a aglomeraţiei, precum şi prezentarea imediat la medic la apariţia primelor simptome sunt câteva dintre măsurile ce trebuie luate pentru a preveni contactarea bolilor sau acutizarea lor”, ne-a recomdat dr. Maria Păun.
Mirela NEAGOE