După ce, zilele trecute, am publicat în paginile ziarului „Argeşul” un articol referitor la argumentele ridicole ale administraţiei locale (argumente în baza cărora grădiniţa din cartierul Dacia ar urma să fie închisă la toamnă), mai mulţi părinţi ne-au sunat la redacţie precizând că nu au de gând să renunţe la susţinerea unităţii de învăţământ şi că sunt dispuşi să meargă în instanţă pentru a avea câştig de cauză.
Motivele expuse, bătaie de joc
„Dacă mergem în audienţă, la cum îl ştiu eu pe vicele Zidaru, nu rezolvăm nimic. Cred că soluţia o vom găsi doar în instanţă. Am analizat împreună cu un jurist mai multe documente oficiale, printre care HCL 503/21.12.2017 referitoare la alcătuirea reţelei şcolare. Sunt lucruri care par cusute cu aţă albă, cred că există cu totul alte interese, iar răspunsul furnizat de viceprimarul şi directorul direcţiei de dezvoltare locală este de neconceput” – ne-a transmis telefonic unul dintre părinţi.
Un altul a comentat în pagina web cotidianului nostru: „Sunt unul dintre părinţii impactaţi de această hotărâre a Primăriei Piteşti. Oficial, am înţeles următoarele:
1. Se desfiinţează grădiniţele când cadrele didactice ies la pensie;
2. În condiţiile în care tocmai s-au ridicat trei blocuri de locuinţe în zonă şi s-au mansardat încă cinci blocuri cu al patrulea etaj, ei spun că scade numărul de preşcolari. Lansând la lumină această ipoteză, este normal ca lumea de frică să caute alte zone de înscriere… şi implicit vor susţine că nu sunt cereri pentru grădiniţa aceasta.
3. Dacă locuitorilor din cartierul Mărăşeşti-Teilor şi zona Dacia li se recomandă Craiovei şi Exerciţiu, aştept anul viitor ca locuitorilor din Piteşti să li se facă grădiniţe în Oarja şi Bradu;
Neoficial… de mai multă vreme a fost ridicată ipoteza de desfiinţare a unităţii, pentru că nu au unde să se extindă cu creşa. Totul este o lucrare cu anumite interese.
PS. Mulţumesc ziarului «Argeşul» pentru acest articol şi menţionez că a fost transmis şi către cei de la «România te iubesc», să înţeleagă cum se face educaţia în învăţământul piteştean.”
Majoritatea părinţilor consideră că desfiinţarea grădiniţei va avea şi un impact negativ asupra copiilor, aflaţi la o vârstă la care nu le este uşor să se adapteze, detaşându-se de un loc unde se simt bine şi mergând într-unul necunoscut. Iar dacă nu mă credeţi, întrebaţi-l pe copilul meu ce părere are despre această problemă. La patru ani, cred că are mai multă minte decât fac dovada unii aleşi.