Aproape de miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, grupuri numeroase de oameni au ieşit de prin case să ia o gură de aer proaspăt. După o zi caniculară, tineri şi vârstnici, bunici cu nepoţi, familii cu copii au luat cu asalt aleile din parcul aflat în centrul Câmpulungului, s-au plimbat, au făcut fotografii lângă fântâna arteziană care răspândea o răcoare plăcută. Dintr-odată s-au auzit voci care pe ton ridicat „poluau” atmosfera cu expresii obscene şi înjurături ca la uşa cortului. Pe o bancă de la intrarea în parc erau doi indivizi băuţi bine, care parcă neavând altceva mai bun de făcut îi agasau pe trecători aruncându-le vorbe grele.
În această situaţie, oamenii au sunat la Poliţia Locală şi în mai puţin de cinci minute a apărut un echipaj, iar agenţii locali s-au prezentat şi le-au solicitat împricinaţilor să se legitimeze. Atât le-a trebuit turbulenţilor! Considerându-se… jigniţi, cu un tupeu specific beţivilor au început să-i înjure pe oamenii legii făcându-i albie de porci, cum se zice, au refuzat să se legitimeze şi au devenit violenţi. Pentru ca lucrurile să nu scape de sub control, cei în cauză au fost imobilizaţi şi conduşi la secţie pentru a fi identificaţi. Aceştia sunt Dragoş B., de 42 de ani, din municipiul de la poalele Mateiaşului, şi Florin S., de 40 de ani, din Mioarele, care au fost amendaţi cu câte 1.000 lei.
Tony FERARU