Putem fi manipulaţi pe Facebook? Ne asumăm vreo răspundere atunci când postăm ceva sau când distribuim o postare? Ce consecinţe legale putem avea dacă afirmăm ceva pe reţelele de socializare sau dacă distribuim fără să fi citat sursa?
Un exemplu poate fi următoarea poveste, din păcate adevărată: Un domn (n.r. aflăm pe surse că ar fi agent de poliţie şi că locuieşte în Stâlpeni, Argeş) se îmbolnăveşte de Covid-19 şi este internat la Mioveni. După experienţa cu boala, postează sub pseudonimul Christian Dac experienţa văzută din punctul lui de vedere cu sistemul medical de acolo. Informaţia este preluată de o doamnă care locuieşte în Spania (Luiza Anghel), membru în acel grup facebook şi, în loc să citeze sursa (şi aici este vina dumneaei), o distribuie pe câteva grupuri, unde ajunge virală.
Ca orice ştire care demască experienţa nefericită din spitalele din România, mai ales pe fondul isteriei Covid, oamenii sunt foarte interesaţi, iar comentariile curg în neştire. Evident că primarul Mioveniului, simţindu-se calomniat de postarea respectivă şi în special de o distribuire masivă în grupuri, se sesizează şi îi trimite doamnei Luiza o atenţionare urmată de rugămintea de a fi sunat. În interesul de a stopa postările şi a face lumină în acest caz, primarul Georgescu apelează inclusiv la colega sa de partid, d-na Machedon, viceprimăriţa comunei Stâlpeni, pentru a intra în legătură cu dna Luiza. Mai apoi fratele doamnei Luiza este contactat de primar care îi cere ca doamna să îl sune pentru a lămuri problema. După care primarul o informează pe messenger că urmează să o dea în judecată pentru calomnie. În cele din urmă primarul Mioveniului postează pe facebook un text la care subscriem şi care începe cu următorul paragraf, preluat din Codul Penal:
”Acela care în public prin orice mijloace afirmă sau impută fapte determinate privitoare la viața sau activitatea publică sau profesională a unei persoane, care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoană la urmărire penală sau disciplinară, ori disprețului public, comite delictul de calomnie în contra vieții publice sau profesionale și se pedepsește conform Codului Penal, Secțiunea I, Art. 507”.
Doamna Luiza intră în panică, îşi dă seama că undeva a greşit preluând acea postare, şi ia legătura cu sursa ei, adică cu cel “intitulat” Christian Dac, dar care între timp îşi ştersese postarea. Acesta, într-o convorbire cu d-na Luiza, recunoaşte că postarea a fost autentică, dar crede că aceasta ar putea fi folosită într-un război electoral şi “se pune la adăpost”, avertizând-o pe d-na Luiza să nu folosească acest text pentru o bătălie electorală. De bună credinţă, d-na Luiza îi răspunde acestuia: “Nu, domnul Christian Dac, staţi liniştit, eu nu mă bag în politică, nicidecum, nici nu mă interesează domeniul politic din România, numai că eu am preluat postarea dumneavoastră care m-a afectat foarte mult şi care nu m-a lăsat indiferentă şi din tot sufletul vă dau mare dreptate şi bineînţeles că vă cred, experienţa pe care aţi avut-o, că doar se ştie cum e sistemul sanitar în ţară… nu ai bani şi nu dai la doctori şi la asistente să îţi facă o amărâtă de injecţie, mori cu zile, dar şi faptul că te mai tratează şi rău...”
L-am contactat şi noi pe dl. Christian Dac pe messenger, cerându-i o declaraţie cu privire la postarea domniei sale, în vederea efectuării unei anchete jurnalistice. Pe noi ne interesa adevărul acestor spuse, mai puţin scandalul dintre primar şi doamna în cauză. Aici în mod sigur se va pronunţa justiţia, în cazul în care părţile nu se înţeleg amiabil şi se va ajunge la proces. Pe noi, ca jurnalişti, ne interesează dacă ceea ce dl. C.D. a spus este adevărat, deoarece suntem convinşi că se impune o lege şi pentru reţelele sociale, astfel încât cei care scriu aici să fie şi responsabili pentru ce scriu. Altminteri, ne-am săturat de manipulări.
În ce îl priveşte pe dl. Christian Dac, acesta ne-a răspuns că momentan este internat în spital şi că intenţionează să folosească alte canale de clarificare a experienţei sale nefaste, cel mai probabil o audienţă la managerul spitalului. Nu exclude însă ideea de a ne contacta, dacă va simţi nevoia. În ce ne priveşte, noi simţim nevoia să se facă lumină în această poveste.
Un Comentariu
Goargăș
Mai este incriminată calomnia în Noul Cod
Penal?!? Întreb și eu ca Gicu de pe stradă, care are încredere în ceea ce scrie la ziar.