Ana Cristea Micescu, nepoata celebrului avocat argeşean Istrate Micescu, acuză Regia care se ocupă cu administrarea activelor statului, RAPPS, că încearcă să o facă să renunţe la moştenirea de 13 hectare şi la conacul de la Miceşti. Modul prin care se face acest lucru: suma mare cerută de stat în contul reparaţiilor şi modernizărilor care s-ar fi făcut pe domeniu. Femeia se luptă de ani buni – peste opt – să recupereze domeniul din Miceşti care la un moment dat a fost vilă de protocol pentru regimul comunist. Ulterior, noii potentaţi ai vremurilor capitaliste nu au renunţat la a petrece clipe de răsfăţ la conac.
Popicărie şi piscină
Proprietatea se întinde pe 13 hectare, a fost domeniu de vânătoare pentru Ceauşescu, iar acum se află în grija RAPPS. Instituţia a pierdut procesul cu proprietarii, însă nu predă cheile, pentru că vrea 330.000 euro, valoarea unor investiţii făcute în ultimii 30 de ani. „Nu putem să intrăm pe proprietate. Am anunţat, am fost civilizaţi, am cerut voie să intrăm acolo şi nu ni s-a permis”, a spus Ana Cristea Micescu. Fosta reşedinţă de vară a celebrului avocat Istrate Micescu, întemniţat în perioada comunistă şi mort în Închisoarea Aiud, este inacesibilă acum moştenitorilor. Statul a făcut aici unele investiţii, într-o popicărie şi o piscină comandate de Ceauşescu. „După şapte ani m-am trezit că mi-au pus poprire pe conturi şi pe proprietăţi ca să îşi recupereze suma ce le revenea pentru despăgubirile astea care sunt hilare, sunt nişte gunoaie”, a declarat Ana Cristea Micescu.
Nunţi, botezuri
„Bine aţi venit, organizăm nunţi, botezuri”, este mesajul care te întâmpină la intrarea pe domeniul unde s-a scris istorie. Fostul ministru Istrate Micescu scria aici, la reşedinţa de vară, Constituţia de la 1938. „Au dărâmat pereţii autentici, au făcut camere de hotel de 3 stele. S-a stricat arhitectura. Acest tupeu să ne pună pe noi să plătim ce au construit ei în beneficiul lor! Atâta vreme cât vorbim despre o clădire atât de valoroasă care poate fi inclusă în patrimoniul naţional, nu poate nimeni să o distrugă fără să plătească pentru asta!”, se revoltă Ana Cristea Micescu.
Claudiu DIŢA