Scandal la Centrul de Tip Familial Găvana, unde se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de purtare abuzivă, respectiv ameninţare, loviri şi violarea vieţii private.
Judiciariştii Biroului de Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea unui procuror, privind comiterea infracțiunii de purtare abuzivă. Din verificări a reieşit că, în cursul lunii iunie 2023, o salariată, în vârstă de 43 de ani, a adresat injurii și a amenințat cu acte de violență două minore, beneficiare ale unor măsuri de protecție socială în locația respectivă. În urma administrării probatoriului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești a plasat-o pe împricinată sub control judiciar pentru 60 de zile, fără ca aceasta să fi fost reţinută.
În același context, în spațiul public au apărut informaţii furnizate de un adolescent de 17 ani, care susţinea că ar fi fost internat împotriva voinţei sale. Poliţiştii de investigaţii criminale s-au autosesizat şi, sub supravegherea procurorului, au continuat cercetările în mai multe dosare penale întocmite pentru comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, violarea vieții private și amenințare. Din verificări a rezultat că puştanul a bătut doi minori instituționalizați în același centru, iar unuia dintre ei i-a luat telefonul mobil și i-a accesat ilegal datele din aparat. Totodată, pe şefa centrului a ameninţat-o, repetat, că o va ucide şi că-i va viola fiica, iar pe psiholog că-i va tăia anvelopele autoturimului. După administrarea probatoriului, împricinatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță. Ulterior a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, având obligaţia de a nu se apropia la mai puțin de 100 metri, respectiv de a nu lua legătura, direct sau indirect, cu persoanele vătămate sau cu matorii.
Tânărul cu pricina a ajuns în centru la vârsta 14 ani, după ambii părinţi au murit într-un accident rutier. Considerat de la început un copil problemă, cu comportament deviant, a fost internat la Spitalul de Psihiatrie pentru minori Voila din Câmpina, judeţul Prahova. Deşi susţine că a fost internat împotriva voinţei sale, anchetatorii spun că afirmaţia este neîntemeiată.
Conducerea DGASPC Argeș a reacţionat, precizând că instituţia a semnalat prima organele de cercetare penală privind posibilele fapte care fac obiectul anchetei. „Vorbim despre un minor cu un comportament delincvent, care este cercetat în mai multe dosare penale privind infracțiuni de loviri și alte violențe, amenințare, șantaj și abuz sexual.
Subliniem faptul că DGASPC Argeș a sesizat organele de cercetare penală (…) În urma deciziei dată de către magistrați, s-a decis mutarea temporară a minorului într-un alt centru pentru a nu lua legătura cu victimele din dosar – alți minori din centru și salariați, nefiind vorba de niciun abuz, ci doar de respectarea dispozițiilor organelor de cercetare penală (…) În paralel, instituția noastră a desfășurat și anchete interne, în urma cărora am sesizat faptul că unul dintre angajaţi ar putea fi implicat în aceste evenimente. Pentru siguranța minorilor am decis să îl mutăm (pe respectivul angajat, n.n.) într-un alt centru (…)”, a transmis DGASPC.