Scandal într-un autobuz școlar din Argeș. Minor dat afară și părinți sancționați.
La data de 12 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Stoenești, ar fi avut loc o stare conflictuală în autobuzul școlar.
Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, mai mulți minori, membri ai aceleiași familii, ar fi produs deranj și ar fi murdărit, în repetate rânduri, microbuzul școlar, și ar fi adresat injurii șoferului, iar la data de 12 ianuarie, pe fondul acestor aspecte, conducătorul microbuzului școlar l-ar fi dat jos pe unul dintre aceștia, un băiat de 13 ani, fără a-l lovi.
Drept urmare, părinții minorilor au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare de 500 de lei, conform art. 33 din Legea 61/1991, pentru neluarea de către părinți sau de către persoanele cărora li s-a încredințat spre creștere și educare un minor în vârstă de până la 16 ani a măsurilor necesare pentru a-l împiedica de la fapte de vagabondaj.
Menționăm faptul că, până la acest moment, nu există nicio sesizare/plângere privind săvârșirea unor acte de violență în cauză, însă polițiștii continuă verificările.