Scandal ca la ușa cortului lângă un bar din județul Argeș.
În noaptea de 7 spre 8 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 de un bărbat, cu privire la faptul că ar fi fost agresat de două persoane în urma unei stări conflictuale.
Din verificările efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Rociu, a rezultat că un bărbat de 31 de ani, din Mozăceni, ar fi fost lovit în cadrul unei stări conflictuale, cu doi consăteni, de 28, respectiv de 18 ani.
Evenimentul ar fi avut loc în zona unui local din aceeași comună, iar la momentul sesizării persoana se afla la domiciliu, unde a fost solicitat și un echipaj medical, pentru acordarea de îngrijiri apelantului.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.
Foto: descriptiv