În ultimii 8 ani, populaţia şcolară din România a scăzut continuu, de la 4,2 milioane persoane în anul 2010, la 3,5 milioane în prezent. Cauza principală este direct legată de sporul natural negativ din ultimele două decenii, dar şi de migraţia internaţională. Dacă ne uităm la datele din anul şcolar 2010-2011, în termeni relativi, cea mai mare scădere a populaţiei şcolare (cu 39,0%) s-a înregistrat în învăţământul superior. De asemenea, învăţământul preşcolar a înregistrat un număr de copii cu 22,6% mai mic faţă de 2010, iar elevii din învăţământul preuniversitar sunt cu circa 6% mai puţini. Deşi invocată drept prioritate de toate guvernele ultimilor 25 de ani, educaţia a fost în realitate o sumă de proiecte uneori contradictorii ale fiecărui ocupant al fotoliului de ministru. Fenomenul prezintă un impact uriaş în economie, desfiinţarea programelor de învăţământ care vizau meseriile însemnând, pe termen lung, un deficit de forţă de muncă pentru un segment ocupaţional pe piaţa muncii. Pe medii de rezidenţă, abandonul şcolar este mai frecvent în mediul rural, în special pentru învăţământul gimnazial. Pe de altă parte, România înregistrează o situaţie îngrijorătoare în ceea ce priveşte rata de părăsire timpurie a sistemului de educaţie.
