Şase oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce vehiculele în care se aflau au fost implicate într-un accident rutier.
Evenimentul a avut loc pe DN73, în jurul orei 1.10 a dimineţii de ieri, în comuna Miceşti. În vârstă de 19 ani, Ovidiu T., din Mihăeşti, conducea un autoturism VW Golf de la Piteşti către Mioveni. Fiindcă nu s-a asigurat, când a trecut de pe banda doi spre banda unu, a lovit o căruţă nesemnalizată, condusă în aceeaşi direcţie de Dragoş M., de 25 de ani, din Ştefăneşti.
În urma impactului extrem de violent, atelajul a fost proiectat într-un autoturism Opel Corsa, condus în aceeaşi direcţie de Alexandru N., de 21 de ani, din Mihăeşti. Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului Golfului, a lui Andrei M., de 20 de ani, din Câmpulung, care se afla pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului, şi a lui Nicolae M., de 30 de ani, din Stefăneşti, pasager în atelaj. De asemenea, au mai fost răniţi, din fericire uşor, după cum aveau să constate medicii, Florin N., de 26 de ani, din Mihăeşti, pasager pe bancheta din spate a Golfului, Cristian M., de 32 de ani, din Ştefănesti, pasager în căruţă, şi Dragoş M., conducătorului atelajului. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.