Mă aflu în autobuz către Bascov. În faţa mea vorbesc două femei trecute de vârsta tinereţii. Vocile tari ajung şi la urechile mele. Amândouă se plângeau de cele pătimite cu soacrele lor de-a lungul vieţii. Una, cred că la rândul ei tot un pui de viespe, după ce-i spune celeilalte câte îi făcea soacra, cum o bătea la început, apoi cum se băteau amândouă, zice:
– Stai să vezi că baba (adică soacra) a căzut la pat. Şi cine s-o îngrijească, decât eu! M-am chinuit zi şi noapte, ce era să fac? Când s-a apropiat ceasul de pe urmă, îmi face semn să mă apropii. Mă aplec uşor către ea şi ce crezi? Mi-a tras o palmă pe obraz, după care şi-a dat duhul.
– Dar pomenile i le-ai mai făcut? zice cealaltă.
– I le-am făcut, de frică să nu se facă baba vreo strigoaie.
Cobor zicându-mi: „Multe trăieşti, multe pătimeşti”.
C. BUJDOIU
