Pe la începutul anilor ’70, Pavel Kozac era un croitoraș viteaz care avea un atelier pe strada Uranus, înainte de dărâmarea acelui cartier spre a începe construcția Casei Poporului. Trăind în țara tuturor posibilităților, fiind din naștere un tupiest și având sprijinul revistei „Flacăra” – a lui Adrian Păunescu – i s-a năzărit că-i va fi mai bine ca vindecător de boli dermatologice, decât ca biet croitor fără clienți.
Știind bine cât de creduli sunt românii și cât de ușor îi poți duce cu zăhărelul, poetul neamului a promovat, în acei ani, fel și fel de inovatori, de autodidacți, de șarlatani și de făcători de bici din rahat.
Prezentat fiind ca vindecător nu de râie, de mâncărime de piele sau de bătături, ci de lupus eritematos, psoriazis generalizat și alte nenorociri incurabile din patologia dermatologică, Kozac, un nimeni, a căpătat, în câțiva ani, notorietate nu numai națională, ci și mondială. A făcut avere, a emigrat în America, apoi s-a stabilit în Germania Federală, unde și-a găsit „pacienți” care să creadă în bazaconile lui.
Mi-a căzut, recent, în mână o mostră care dovedește la ce se preta dermatologul pârât.
Unei doamne căreia, acum patru decenii, i-a spus că are psoriazis i-a înmânat o coală A4, pe care erau scrise contraindicații de dietă. Dacă nu are probleme cu vezica biliară, stomac, ficat sau colon, un bolnav de psoriazis poate mânca aproape orice.
„Contraindicații pe viață: ceapă verde, usturoi verde, praz, castraveți, pepene verde, gutui, grapefruit, smochine, conopidă, berbec, miel, gâscă, hrean, arahide, fasole uscată, semințe, sticks, dovleac, salamuri, afumături, pastramă, mezeluri, rântașuri, prăjeli, preparate cu gelatină, icre negre, varză acră, carne de oaie, șorici, rață, muștar, murături, cereale, jeleuri, ciuperci, drops, lichior, șampanie, vin, must, brânză topită, băuturi răcoritoare din comerț, gumă de mestecat, colivă, gulii, capră, raci, vânat, condimente, vinete, musli, covrig, prune, niciun fel de conserve cu excepția: fasole verde și mazăre extrafină”.
Un nutriționist, nu?
