Citesc un jurnal de front al Adrianei Georgescu. De pe un front care s-a deschis după ce s-a terminat al Doilea Război Mondial. Război în urma căruia România a fost dată pe mâna Uniunii Sovietice, după înţelegerea lui Stalin cu Aliaţii Occidentali, la Ialta. Pe un simplu bileţel de hârtie, s-a negociat rapid: 90% România intră în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice, iar 10% a Occidentului şi a Americii. Asta şi pentru că englezii – Churchill, în speţă – fiind interesaţi să controleze mările şi oceanele, au preferat să aibă 90% interese în Grecia.

Şi uite aşa, încă o dată, destinul nostru a fost să rămânem pe mâna ruşilor. Care n-au pierdut o clipă vremea, după ce Armata Roşie ne-a „eliberat”. Au procedat la preluarea puterii politice, pas cu pas, fără să se împiedice de prea multe mofturi, ba chiar de protestele unora dintre aliaţi. Care, fie vorba între noi, nu prea s-au sinchisit de români, nici când a fost alungat regele, nici când partizanii noştri s-au refugiat în munţi, cu speranţa că vor fi ajutaţi de americani, nici când călăul Nicolski inaugurase torturile de la Piteşti. Adriana Georgescu, jurnalistă şi avocată, şefa de cabinet a generalului Rădescu, închisă patru ani şi tremurândă toată viaţa de frica teroristului de la Piteşti, a îndurat şi ea ororile din gulagul românesc, instaurate în puşcării după ce comuniştii au ajuns la putere. Din fericire, a reuşit să evadeze din închisoare şi din România, scriind un jurnal tulburător, compus din secvenţe emoţionante şi elocvente totodată pentru cei trei ani cât a durat lupta comuniştilor cu „duşmanii poporului”. Luptă câştigată în bună măsură odată cu instaurarea Guvernului Petru Groza şi care ne-a costat pe noi, românii, aproape o jumătate de veac de „dictatură roşie”.

Apropo de relaţiile noastre cu marea vecină de la Răsărit, căreia se pare că nici până astăzi n-am învăţat să-i acordăm importanţa cuvenită, îmi reţine atenţia o anecdotă care merită cunoscută. Circula prin Bucureşti în mediile favorabile lumii libere şi privea atitudinea Moscovei faţă de ţările captive şi, desigur, faţă de ţările democratice din Occident. Dar, mai ales, vizavi de Marea Neagră, despre care se discută tot mai aprig astăzi. 

Iat-o, aşa cum este publicată ea de Adriana Georgescu în cartea „La început a fost sfârşitul”, Humanitas, 2019, cu un cuvânt înainte de Monica Lovinescu: „Se pare că într-o mare mică, Marea de Argint, toate sardelele au fost pescuite într-o zi. Una dintre ele, care asistase la masacru, a reuşit să scape şi s-a dus să avertizeze sardelele din mările învecinate, Marea de Aur şi Marea de Diamant. Aflând ştirea, sardelele avertizate au ţinut consiliu după consiliu. Micuţa sardea, tremurând pentru suratele ei, se agita, se zbătea, cerea să se intervină repede. Dar în zadar se dădea ea cu capul de toţi pereţii, că timpul trecea şi nimeni nu îndrăznea să ia vreo măsură.

În fine, după o vreme, sardelele din Mările de Aur şi de Diamant au decis totuşi să purceadă la salvarea surorilor din Marea de Argint. Au urcat pe un curent prielnic şi, cu mult tam-tam, au ajuns la locul masacrului. Dar nici urmă de pescar, nici de sardele. După numeroase căutări, şi-au regăsit surorile, mai bine zis cutiile în care se aflau acestea. Optimiste şi entuziaste, au mai ţinut o conferinţă, apoi au deschis cutiile în care înotau sardelele.

Cum acestea nu păreau să se bucure, ba chiar dormeau cu nepăsare, eliberatoarele au scos ţipete tot mai înalte ca să le trezească. Degeaba! Sardelele continuau să tragă la aghioase. Abia într-un târziu, consanghinarele şi-au dat seama că surorile lor din Marea de Argint – nu citiţi Marea Neagră! – nu numai că erau moarte, ci chiar şi preparate în ulei”.

Punct! Ce-ar mai fi de spus, pe marginea unei astfel de anecdote la fel de actuală şi astăzi? Păi, bine că măcar sunt conservate în ulei. Ulei de măsline, d-ăl grecesc! Că de trăit, cui îi mai pasă dacă trăiesc sau nu?! Asta, vorba Brătienilor, e posibil doar dacă ne pasă nouă înşine de noi. Dacă ne suportăm, dacă vrem să fim împreună! Şi să trăim în bună pace şi cu vecinii noştri, vorba lui Mircea cel Bătrân. Care n-a fost doar viteaz, ci şi bătrân la minte. Şi a avut grijă de sardele înainte de a fi prăjite.