Mai, mai să-mi pară rău că am dat curs invitaţiei d-lui Dan Manu la Muzeul Goleşti. Şi asta pentru că unii dintre invitaţi – vorbitori – ori n-au nimic în cap, ori au gărgăuni. Şi ţin neapărat să arate asta!

De bună credinţă – mi s-a părut mie – preşedintele C.J. Argeş a invitat presa, în ajunul demarării „Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului”, să-i ceară părerea, fiindcă are de gând să rebrenduiască manifestarea asta concepută pe vremea lui Constantin Nicolescu. Şi cred că bine a făcut, numai că, în loc să discutăm pe fondul chestiunii, de la sărbători am ajuns la… cascadori şi la muşchii lui Van Damme.

Din capul locului, iniţiatorul întâlnirii a ţinut să precizeze că sărbătorile astea au o hibă. S-au făcut cu nemiluita cetăţeni de onoare şi fii ai Argeşului şi Muscelului, încât există riscul ca, după alte câteva ediţii, să nu mai ai cui să livrezi această distincţie. Şi există cu adevărat riscul inflaţiei, fiindcă de prea multe ori valoarea a fost confundată cu nonvaloarea, elita cu impostorii, esenţa cu aparenţa. Ce ar trebui făcut? Păi, ar trebui să se manifeste o mai mare exigenţă atunci când selectăm valorile. Care valori ar trebui să fie cu adevărat reprezentative pentru Argeş, să fie modele de urmat în cultură, în întreaga creaţie material-spirituală.

Dar asta n-ar fi totul, mi-am permis să-mi spun şi eu părerea. Ne confruntăm astăzi cu probleme dintre cele mai dificile nu doar la Argeş ori în ţară, ci la nivel european şi global. Prin urmare, trebuie să regândim în acest context şi rostul sărbătorilor cu pricina, care ar trebui să fie nu doar un prilej de a asculta muzică, populară, de regulă, de a cânta şi juca, de a mânca mici şi a bea o bere. Dincolo de obligaţia de a păstra şi promova tradiţiile care, încet-încet, se pierd şi la noi, se topesc în creuzetul european, fiind înlocuit, adesea, cu surogate poleite cu „isme”, important, foarte important este să promovăm în spaţiul public creaţia, câtă este ea, „genius loci”, cum spuneau strămoşii noştri latini. La festinul european, global dacă vreţi, venim şi noi cu specificul nostru, cu ceea ce ne dă identitate în concertul celorlalte naţiuni. Cu creaţia noastră nu doar populară, că prea se bate monedă pe ea, de parcă altceva n-am mai avea, ci şi cu fascinanta contribuţie a cercetătorilor noştri, a olimpicilor noştri, a celor care au uimit lumea întreagă cu priceperea de a manipula calculatorul. Apoi, de acord cu principiile multiculturalismului, dar există riscul, cum bine remarca un vice al C.J., ca în loc să mergem duminica la biserica noastră ortodoxă, să dăm curs chemării imamului la rugăciunea musulmană. De la care rugăciune apoi până la terorism nu pare să mai fie o distanţă prea mare. Lucru care, iată, se vede bine la francezi, care prin firea lor iubitoare de libertate au deschis porţile tuturor celor care şi-au dorit libertatea, iar acum principiul ăsta sănătos şi corect altminteri se întoarce împortiva lor şi-i obligă să regândească lucrurile, fiindcă au luat un curs periculos.

Cel puţin aşa-mi spunea un profesor universitar român care trăieşte de peste 30 de ani în Franţa, fostul meu coleg de jurnalism Vasile Măruţă, pe care mi-am permis să-l invit la întâlnirea de la Goleşti.

De ce spuneam că aproape îmi pare rău că m-am dus la Muzeul Goleşti? Pentru că dezbaterea a fost dusă în derizoriu de unii dintre invitaţi care păreau mai degrabă dornici nu să găsească formule de promovare a sărbătorilor, ci să se autopromoveze cu idei şocante, chiar demolatoare. Cineva, de pildă, a fost de părere că ar trebui să le desfiinţăm, dracului, de sărbători, că n-avem cine ştie ce profit de pe urma lor. Altcineva, mai subtil, s-a arătat preocupat nu atât de mesajul sărbătorilor, de conţinutul lor, cât de audienţa evenimentului, drept care ar trebui „agăţaţi” în programul manifestărilor cascadori care au filmat cu Van Damme. Inepţii, ce să vă spun, drept care n-aş mai continua cu trăsnăile celor care cred că toţi cei ce ţipă şi urlă sunt neapărat şi genii.

Nu sunt, n-au cum să fie nici dacă, sub masca anonimatului, înjură pe internet ori, nonşalant, se trag de şireturi cu autorităţile, fie în pagina de ziar, la televizor, fie de-a dreptul la iarbă verde. Apropo, am rămas uimit surprinzând gestul unei gazetăriţe care, la final, dorind să-şi ia la revedere de la preşedintele Dan Manu, l-a „atenţionat”, palpându-i, din spate, şoldul. Asta mi-a adus aminte de „bărbatul fatal” promovat cu ani în urmă de un tabloid argeşean şi mă tem să n-o apuce şi Dan Manu pe urmele lui Florin Tecău. Parşive, provocările, ca şi tentaţiile, după cum se vede, nu lipsesc.

Nu lipsesc şi nu vor lipsi nici de acum încolo, dar dragele noastre de autorităţi ar face bine să fie mai atente cu cine se însoţesc când purced la un proiect de pe urma căruia îşi doresc un spor de substanţă şi de prestanţă în ceea ce fac. Nu de vulgarizare a lucrurilor. Asta facem de 26 de ani, vulgarizăm, degradăm, bagatelizăm, desfiinţăm, demolăm şi iată cu ce ne-am ales. Cu ce am ales!

P.S. De asta şi merg treburile cum merg şi la Argeş şi-n toată ţara asta, unde cultura, învăţământul, creaţia, sănătatea, profesionalismul, elitele ni se par a fi doar mofturi. Mai ales elitele n-ar trebui să ne mai pară suspecte, cum s-a întâmplat în regimul trecut, când au fost trimise la canal. Elitele ar trebui să defileze la Sărbătorile Argeşului şi Muscelului, nu nulităţile! Că de ăstea ne-am săturat. Lăsaţi-le să defileze şi să înjure pe internet, repet, sub semnul anonimatului şi al partidelor care le plătesc. Să simtă măcar aşa gustul libertăţii. Dacă altfel nu sunt în stare, n-au bărbăţia şi curajul de a-şi semna opiniile. Un asemenea mod de a gândi şi de a acţiona sigur nu-i sănătos. Este doar belicos, iar de războaie n-am dus lipsă. Detunăturile se aud deocamdată dincolo de orizont.

Mihai GOLESCU

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio