Când Goethe a descoperit principiul metamorfozei plantelor, şi anume că organele lor de reproducere nu sunt decât frunze „specializate”, a exclamat: „Dacă aş putea comunica viziunea şi bucuria mea cuiva! Dar e imposibil. Nu e niciun vis, nicio fantezie, este descoperirea a ceva esenţial cu care se poate spune că Natura se joacă în mod constant şi în acest joc al său produce viaţa cea mai variată”. Goethe combătea ideea lui Spinoza agreată în timpurile acelea – idee consacrată timp de secole – care se referea la faptul că florile nu se reproduc singure. În opnia lui Spinoza, viaţa are formă de lalea, dar nu şi conţinut. Drept care, Goethe a fost atacat de reprezentanţii Bisericii Catolice. Se considera de către biserică faptul că numai omului i-a fost dat acest dar al reproducerii, iar Natura există numai prin „formele” sale date odată pentru totdeauna. Astăzi, însă, ştim că aceste forme sunt în număr infinit şi au calitatea de multiplicare. Din această infinitate de forme fac parte şi florile.

Prin urmare, florile au fost preluate de simboluri, legende şi mituri. B.P. Haşdeu ne spune că de 1 mai se sărbătorea la romani „Floralia”. Atunci oamenii se băteau cu flori, obicei păstrat până azi în Italia – ei se încununau şi-şi împodobeau uşile cu flori, iar femeile se îmbrăcau cu haine pestriţe de culoarea florilor. Aşa cum creştiini sărbătoresc „Dumnica Floriilor”, întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paştelui. Mircea Eliade aminteşte mai multe legende referitoare la originea anumitor flori ieşite din sângele unui erou. Erica creşte în jurul cadravului lui Osiris, iar din trupul lui ia naştere grâul. Din sângele lui Attis au apărut violetele, trandafirii şi anemonele s-au născut din sângele lui Adonis, rodia din sângele lui Dionisos. Şi astfel, intuiţia nemuririi prin vegetal e puternic marcată în mintea oamenilor. În unele basme româneşti există credinţa că ierburile medicinale au fost create de un erou pentru a opri sângele care curge din răni. Artemis şi Apolo se nasc pe când mama lor atinge un palmier sacru, iar regina Mahâ îl zâmisleşte pe Buddha strângând în braţe un pom. Într-un basm românesc se povesteşte istoria unei fecioare care a dat naştere unui copil după ce a mâncat frunze de trandafir. Acesta este mitul copilului din flori.

Prin urmare, iată cum o sărbătoare florală face ca viaţa noastră să continue, mereu creator, cu rădăcinile pierdute în pământul străbun, cu oameni anonimi, cu eroi necunoscuţi, cu legende, cu mituri, de două ori vii, o dată prin prezenţa imediată în casele noastre, iar a doua oară, prin aureola depărtată a naturii. Iar explicaţia pe care am adapta-o în legătură cu faptul că la Piteşti are loc Simfonia Lalelelor şi nu în altă parte a ţării nu poate fi alta decât cea care se referă la „contagiunea” acestei zone etnografice cu florile, respectiv cu bujorul de munte şi cu laleaua. Or, dacă prin bujorul de munte, simbolul Câmpulungului, avem de-a face cu spectacolul marilor schimbări pe care le suferă vegetaţia şi care se petrec an de an, prin Simfonia Lalelelor avem ocazia să ne exprimăm simţul frumosului.

Şi acum se impune o întrebare: să fie întâlnirea bujorului de munte – din varianta musceleană a „Mioriţei” – cu laleaua – simbol al Piteştiului – o întâmplare în care se revelează o ordine a creaţiei reînnoite şi se desfăşoară un sens, poate un sens al vieţii noastre pe aceste frumoase meleaguri?

Sigur, la prima vedere Simfonia Lalelelor nu e altceva decât o chestiune de simpatie socială faţă de această floare cu tendinţe convergente – o chestiune de gust şi de stil. Dar, la o privire mai atentă, Simfonia Lalelelor susţine şi inspiră simbolic existenţa şi acţiunea comunităţii piteştene. Dacă nu înţelegem acest lucru, atunci Simfonia Lalelelor devine un simplu eveniment de satisfacţie estetică sau o problemă de marketing. Şi uite cum, la Piteşti, realismul urbanului nervos şi repezit se întâlneşte, prin această simfonie (expoziţie şi târg), cu misticismul naturii şi cu puterea de regenerare a primăverii. Din păcate, pandemia de Covid-19 afectează negativ până şi această sărbătoare atât de mult aşteptată de comunitatea piteşteană şi nu numai.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio