Despre copilărie se vorbeşte de câteva veacuri. De altfel, abia în epoca modernă băieţii şi fetele de vârste mici au început să fie înţeleşi drept copii. Copilăria este, aşadar, o invenţie a modernităţii. Ziua Copilului (numită şi Ziua Internaţională a Copilului) a fost menţionată prima dată la Geneva la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor, în 1925. Apoi, în anul 1980, Pascal Bruckner afirma că noul idol al modernităţii este copilul. Astăzi însă, în plină lume a copilăriei atât de neliniştitoare, divizată de atâtea tendinţe contrarii, în care mocnesc atâtea chemări viitoare, ziua de 1 iunie are o semnificaţie aparte, pentru că ea este debutul devenirii umane din perspectiva timpului calendaristic. Acest debut coincide, aşadar, cu 1 iunie, care, fără să fie o dată menită să simbolizeze o împlinire umană, este însă preambulul afectiv al oricărei împliniri viitoare. Pe de altă parte, semnificaţia acestei sărbători este amplificată şi de transformările pe care le cunoaşte natura, în sensul că, de 1 iunie, aceasta îşi intră cu totul în drepturi. Floarea începe să fie înlocuită de bobul fructului, aşa cum în copil se înfiripă semnul adultului.

Prin urmare, debutul devenirii umane este ziua de 1 iunie a fiecărui an. Copilăria, în sine, este vârsta când omul acţionează ca şi cum ar fi nemuritor. Este ceea ce vrea să ne transmită, de exemplu, basmul „Tinereţe fără bătrâneţe”. Basmul acesta a fost invocat de către Nicolae Titulescu când a cerut Guvernului să decreteze 1 iunie drept Ziua Copilului, aliniindu-ne şi noi la hotărârea europenilor de a decreta o zi internaţională a copilului. Iată cum Ziua Copilului, fiind o zi laică, a fost trecută în lumea basmului. Şi astfel se crede că, de 1 iunie, este readus la viaţă Făt-Frumos, care fusese prefăcut în izvor pentru a nu fi prins de Măiastră. La fel şi lupta cu Genarul se petrece de 1 iunie. Tot în această zi, fata din poveste îşi dă la o parte batista de pe faţă şi se trezeşte din starea hipnotică şi amnezică – simbolul florilor. Ca atare, lumea copilăriei dezvăluie sensibilitatea noastră în faţa timpului şi a evenimentelor vieţii, chiar dacă se consideră de către copii că lumea în fondul ei este imobilă, aşa cum era sfera încremenită a Eleaţilor. În sfârşit, de 1 iunie, în fiecare dintre noi se trezeşte copilul de altădată, pe care nu-l mai recunoaştem, dar îl intuim în copiii noştri. Deşi aceste arhetipuri sunt fantezii, înţelese ca o depănare de poveste („dacă n-ar fi, nu s-ar povesti”), ele sunt însă părţi componente ale sufletului nostru. Fără cuvântul de poveste ni s-ar căsca un gol în suflet, care ar ameninţa să fie umplut cu spaimele noastre din faţa vieţii şi nu cu visări încântătoare, poetice iluzii ale unui trecut ce nu mai poate reînvia decât prin a-l povesti. Iată de ce Ion Creangă a scris „Amintiri din copilărie”!

Prin urmare, pentru ca un arhetip al copilăriei să se împlinească, aşa cum am dori noi, trebuie ca fiul ori fetiţa noastră să îmbrăţişeze un vis, un ideal de viaţă profesional, cultural, sportiv sau artistic.

Fără acest vis de împlinit în viaţă, arhetipul copilăriei – înţeles şi ca al adolescenţei – va fi dezmembrat de tot felul de pasiuni rătăcitoare, precum consumul de droguri, chefuri nocturne sau cine ştie ce alte preocupări ruinătoare de suflete. Această posibilitate atât de periculoasă este tocmai apetitul afectiv, sentimental, pasiunea într-o ordine lipsită de poveste în care începe să se petreacă astăzi copilăria şi adolescenţa. Fără intenţia de a concepe un ţel moral încă din copilărie şi fără putinţa de a selecţiona mijloacele de realizare a lui, viaţa ar deveni un proces mecanic de „dincolo de bine şi de rău”. Or, în stadiul în care se găseşte astăzi devenirea noastră, chiar avându-şi debutul în Ziua Copilului, constatăm că existăm numai pentru a ne domina semenul prin tot felul de competiţii organizate tocmai de către părinţi. Copiii nu ştiu să coopereze. Arhetipul copilăriei urmăreşte astăzi să se împlinească fie în tânărul de mai târziu consumător de etnobotanice, fie în puterea competiţională a adultului de mâine – putere politică sau de altă natură – şi nu în finalitatea morală a scopurilor urmărite.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio