Sărbătoare celebră într-un oraș din Argeș. Va fi mare distracție, toată lumea este așteptată.
Eveniment important la Topoloveni Vineri, 25 octombrie, începând cu ora 16.30, argeșenii sunt invitaţi la una dintre cele mai populare manifestări din judeţ prilejuite de sărbătoarea Sfântului Dumitru, „Focul lu’ Sumedru” de la Topoloveni. Obicei etnografic specific zonei Muscelului, „Focul lu’ Sumedru” are loc, ca în fiecare an, la târgul săptămânal din Topoloveni.
Evenimentul va debuta cu „Crosul Făcliilor”, pe traseul stadion-târgul săptămânal, după care primarul Gheorghiţă Boţârcă va premia familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Atmosfera de sărbătoare va fi asigurată de zecile de ansambluri și interpreţi de muzică populară din toate colţurile ţării, reunite într-un veritabil festival de folclor și tradiţii.
Alături de artiștii locali din cadrul Ansamblului folcloric „Ciuleandra” și al grupului vocal „Haiducii Vlădicii”, pe scena de la Topoloveni vor urca ansambluri și interpreţi din Sibiu, Gorj, Suceava, Olt,
Vâlcea și Satu-Mare.
Unul dintre punctele de atracţie ale serii va fi Concursul „Cel mai bun distilat”, cu cele două categorii ale sale: „Auria de Topoloveni” – pentru participanţii din orașul Topoloveni, și „Roua Cârcinovului” – unde vor concura producători de licori bahice tradiţionale din împrejurimile orașului Topoloveni.