Mi-a fost dat să mă nasc și să trăiesc într-o țară tristă, a cărui popor a avut secole la rând mari probleme legate de sărăcie, boli, incultură, muncă în zadar, tulburări de comportament și nepăsare în privința igienei personale. Din nefericire, lucrurile nu au evoluat spre bine nici în ultimii 30 de ani. Chiar este din zi în zi mai rău. Ca medic știu ce vorbesc: îmi trec anual pragul cabinetului mii de pacienți de toate vârstele și aparținând tuturor categoriilor sociale de pe plaiul mioritic. Știu cum gândește lumea, este evident că românii s-au înrăit, sunt permanent nemulțumiți de ceva și puși pe harță, știu cum se alimentează și cât alcool consumă, câtă dușmănie au înmagazinat în suflet, ce năzuințe au și cum sunt îmbrăcați sau încălțați.
Fiind dermatolog, de câteva decenii pentru a-i consulta îi dezbrac pe români. Cei din urban sunt mai îngrijiți. Dar când este vorba de țărani, te ia groaza: destui dintre ei, la atâția ani de la terminarea războiului, sunt nespălați la trup, sunt îmbrăcați în haine izinite și murdare, încălțați în bocanci și pantofi răpănoși, iar nevoile și le fac tot în vechea privată de lemn din fundul grădinii. În perioada Antichității grecești și romane, chiar și în teritoriile cucerite din Africa sau Europa, împărații și cei cu potență financiară învățau lumea că apa nu e doar pentru băut, ci și pentru spălat. Au construit apeducte, terme imperiale, băi publice pentru poporul ce trudea la muncile cele mai grele, dar mergea și la războaie.
Dacă în anii ’50, când la noi a început nebunia colectivizării și distrugerii satului românesc, zeloșii noștri activiști n-ar fi fost doar rusofili, ci ar fi avut ceva minte și ar fi inițiat un plan național prin care în toate comunele s-ar fi construit brutării și băi publice, altfel ar fi arătat azi România. Să nu mai mănânce țăranii atâta mămăligă și să avem pelagră precum în nicio altă țară din Europa. Apoi să poată face și ei o baie măcar o dată pe săptămână la niște dușuri oricât de modeste, nu în copaia sau ligheanul ruginit de acasă.
