Sigur, ne fascineză pe mai toți paradoxul din titlu: cum de suntem săraci într-o țară așa de bogată? Chiar, cum? Și tot sigur este că nu sunt eu, gazetarul, cel somat să răspund la această întrebare. Avem un președinte, un guvern, un parlament etc. etc. care, punând la treabă instituțiile profesionale și renunțând la egoismul politic, ar putea găsi soluțiile restaurării țării noastre în noul club economic și politic, Uniunea Europeană.
Dar mă simt obligat unui om dispărut de curând, nu doar un eminent prof. univ. dr. cum a fost Alexandru Puiu, ci și un reputat analist și gânditor economic de anvergură mondială. Ani în șir, la începutul tranziției noastre, l-am tot întrebat ce și cum, încotro Romania? Și mi-a răspuns nu doar la general, ci aplicat la noi, ca județ, ca țară care are o bogăție aproape inepuizabilă de resurse minerale. Stau mărturie dialogului nostru, cu ecouri în viitor, paginile ziarului „Argeșul”, ecouri care acum – când citesc, grație unui distins jurnalist, evocarea gândirii fostului director al Institului de Economie al României, C-tin Ciutacu – reverberează în mintea mea de jurnalist și mă îndeamnă să reiau întrebările, cu răspunsuri tot mai necesare și mai utile celor ce își doresc să nu mai trăiască într-o țară cu o datorie de peste 700 miliarde de euro. Țară în care datoria publică crește de la o zi la alta. Parcă mai ieri o lichidasem, după ce strânsesem cureaua de ne lua naiba!
Da, am fost și suntem bucuroși că am fost primiți în Uniunea Europeană, în NATO, că războiul lansat de Rusia în Ucraina ne găsește sub o umbrelă protectoare. Dar toate astea cu ce preț? Păi, sunt nostalgic dacă regret dispariția a aproape întregii industrii românești: autocamioane și autobuze la Brașov, locomotive la „Electroputere” Craiova, avioane „Rombac” la Ghimbav, motoare la Reșița, autoturisme de teren ARO la Câmpulung Muscel, „Petrochimia” Pitești, calculatoare pe platforma Pipera din București? Sunt nostalgic când aflu că, în l985, produceam 14 milioane tone de oțel, iar astăzi doar trei, că am construit fabrici de tractoare în Egipt și Iran care funcționează și azi, dar la noi au dispărut, că țara noastră producea 13 milioane de barili de petrol anual, iar astăzi – doar șase milioane?
Nu mai continui că vă fac sânge rău și dvs., și mie, când îmi aduc aminte ce sfaturi binevoitoare primeam de peste hotare despre cum să inițiem privatizarea și pe un leu, despre excesul de zel al celor care se grăbeau să dea afară muncitorii din uzine, să ducă totul la fier vechi, că asta-i industria românească: „o grămadă de fier vechi”. Să fi fost vorba de o teorie a conspirației? Când, de pildă, ca să fim admiși în U.E., trebuia să „lichidăm” cele 14 milioane tone de oțel din industria siderurgică? Căci așa ne-am îndeplinit planul la fier vechi, exportând 50 miloane de tone? Am exportat și lemn brut în valoare de peste 8 miliarde euro în Austria!
Și, apropo de aceste cifre, dincolo de jaf și corupție, dincolo de privatizarea fără reguli și proceduri, de transformarea României într-un paradis al multinaționalelor, unul dintre cei doi reputați economiști a calculat că nici acum nu-i târziu pentru o restructurare și reconstrucție profundă a României, după un model românesc, investind anual tot cca 8 miliarde euro.
De unde acești bani? Păi, din cei proveniți doar din redevențele obținute prin valorificarea resuselor de metale prețioase de care dispunem. Sau poate că nu mai dispunem, le-am concesionat și pe acestea, așa cum am făcut-o cu atâtea bunuri de patrimoniu românești. Resursele noastre de gaze naturale ne situează pe primele două locuri din U.E., iar rezervele de aur, pe locul I, dar avuția unui român este de zece ori mai mică decât media europeană, iar în ce privește speranța de viață – suntem pe penultimul loc din Uniune. Asta și pentru că avem cea mai mare rată a sărăciei din U.E.; 40 % din săracii Europei trăiesc în România.
Da, e clar, lumea se află azi la o mare răscruce și trecutul trebuie resetat, iar prezentul și viitorul – regândit. Cum? Prin valorificarea potențialului economic și uman, natural, mineral, financiar, a interesului național. Altminteri, paradoxul secular va continua să ne însoțească și pe viitor: „săraca țară bogată”! Pare a fi o soluție Planul Național de Redresare și Reziliență. Da, dacă nu facem și din aceasta ceea ce am făcut din privatizare: o cacealma!
P.S. Zilele trecute, se anunța la radio că, la Verguleasa, lângă Drăgășani, s-au descoperit noi surse de gaze, cca 20 milioane de barili. Și sunt șanse să fie descoperite și altele! Păi, tocmai ce ziceam, nu? Este loc să resetăm și să punem la treabă energiile sociale, ca să nu mai cerșim „din poartă-n poartă”.
