Săptămâna ce tocmai a trecut a fost neagră pentru mulți șoferi din Argeș. Zeci de accidente au avut loc pe drumurile din județ, cele mai multe avându-le victime pe pietoni.
Pasageri răniți grav
La începutul săptămânii, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 65 A, în localitatea Buzoești, a avut loc un accident în care un autoturism a acroșat un pieton. Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești s-a stabilit că, un bărbat de 55 de ani, din Recea, care conducea un autoturism pe DN 65 A, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a acroșat o femeie, ulterior răsturnându-se în șanț. În urma accidentului, femeia de 53 de ani (pieton) și o pasagera din autoturism, o femeie de 56 de ani, au fost rănite și transportate la spital.
Pe 12 Ianuarie, un accident rutier s-a produs pe DN 65, localitatea Albota. Intervin pompierii cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ. Din cele două autoturisme implicate în accident, 4 persoane au fost preluate de către echipajele medicale, iar una dintre acestea a fost transportată de către paramedicii SMURD la spital (celelalte 3 persoane nu au avut nevoie de transport la spital). Victima care a ajuns la spital este o femeie cu vârsta de 22 de ani, care în urma impactului s-a lovit la cap și la membrul inferior stâng.
Accident mortale
Un alt accident rutier a avut loc a doua zi între un autoturism și un biciclist în comuna argeșeană Recea. Din păcate, în urma accidentului, biciclistul, un bărbat de aproximativ 70 de ani, a decedat.
Impact violent
Un accident rutier a avut loc la Clucereasa. Două autoturisme sunt implicate, lovindu-se frontal. Pompierii, dar și lolițiștii rutieri se deplasează la fața locului, pentru primele măsuri și efectuarea cercetărilor. În cele două autoturisme se aflau doar șoferii, care au fost preluați de către echipajele SMURD și transportați la spital. Pentru unul dintre șoferi a fost nevoie de intervenția pompierilor, care l-au extras din interiorul autoturismului.
Pe 14 ianuarie, o autoutilitară și două autoturisme implicate și 3 victime, printre care și o minoră. Pompierii au intervenit cu o autospecială de intervenție, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de două echipaje ale SAJ. Pentru unul dintre conducătorii auto, femeie, a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru descarcerarea acestei, victima fiind predată ulterior la echipajul SMURD de prim ajutor calificat, care a transportat-o la spital. Pasagera acesteia, o fătă cu vârsta de aproximativ 10 ani, a fost preluată de către un echipaj al SAJ. A treia victime, este conducătorul autoutilitarei, care a fost preluat de către celălalt echipaj SAJ. Femeia este conștientă și a suferit leziuni la membrele inferioare.
Pietoni spulberați
În ziua de 14 ianuarie, în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Calea București, a avut loc un accident rutier între un autoturism și un pieton. Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, o femeie de 44 de ani, din Bascov, care conducea un autoturism pe Calea București, din direcția Centru către Podul Viilor, a accidentat o femeie de 80 de ani, din Pitești, care se angajase în traversarea străzii, pe marcajul pietonal.
Accidentele nu s-au oprit nici astăzi
În jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Egalității, a avut loc un accident rutier între un autoturism și un pieton. Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, o femeie de 79 de ani, din Pitești, care s-ar fiu angajat în traverarea străzii, a fost acroșată de un autoturism, condus de un bărbat de 26 de ani, din Pitești, care se deplasa pe str. Egalității, având direcția de deplasare centru spre Bld. Frații Golești.
Tot astăzi, în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Petre Zugravu, a avut loc un accident rutier între un autoturism și un pieton.
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, un bărbat de 28 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe str. Petre Zugravu, din direcția cartier Racovița spre cartier Colibași, a accidentat o femeie de 71 de ani, din aceeași localitate, care s-ar fi angajat în travesarea drumului pe marcajul pietonal. În urma accidentului, femeia de 71 de ani a fost transportată la spital pentru investigații.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.