Ieri, la şedinţa săptămânală a conducerii Primăriei Piteşti cu directorii instituţiilor subordonate, s-a discutat din nou despre şantierele din oraş. „Consider că din punct de vedere al pregătirii pentru iarnă stăm bine, vom acorda subvenţii pentru SC Termo Calor Confort, iar societatea are tot ce îi trebuie pentru a asigura căldură şi apă caldă. Avem în pregătire două investiţii importante – digul din parcul Lunca Argeşului şi consolidarea terenului în zona Zamfireşti – iar în acest moment sunt deschise aproape 30 de şantiere pe domeniul public; le-am cerut constructorilor să se grăbească, deoarece vine vremea rea şi nu se mai poate lucra”, ne-a declarat primarul Cornel Ionică.
Claudiu DIŢA