Un şantier deschis în mijlocul Piteştiului, în spatele Muzeului Judeţean, reprezintă un adevărat pericol nu pentru muncitori, ci pentru pietoni şi biciclişti, întrucât în pantă, pe latura dinspre strada Teilor, fundaţia clădirii a fost săpată la numai câţiva centimetri distanţă de trotuarul vopsit în pistă pentru biciclete, trotuar care şi el s-a crăpat din cauza lucrărilor. Un pas mai în lateral şi oricine îşi poate găsi sfârşitul în craterul adânc de câţiva metri, armat pe verticală şi pe orizontală cu bare din oţel beton.
O plasă zdrenţuită de rafie, fluturată de o pală de vânt, reprezintă unica „protecţie” pentru trecători. Panta de lângă muzeu este urcată sau coborâtă, mai ales per pedes, de adulţi, dar şi de copii.
Siguranţa ar trebui să fie pe primul plan în organizarea unui şantier, mai ales dacă este deschis într-o zonă centrală, cu trafic pietonal. În cazul de faţă, se impunea utilizarea unor plase de împrejmuire solide, pentru delimitarea corespunzătoare a spaţiului unde se desfăşoară lucrarea.
În şantierul cu risc de accidentare pentru pietoni şi bicliclişti se ridică, după cum v-am informat, o minipensiune, beneficiar fiind patronul de la „Grota Rece”.
În ce epocă trăim, dacă la Piteşti se emit autorizaţii de construire a clădirilor gravate în trotuare?
2 Comentarii
Anonim
Nu este singurul. La intersectia strazilor Pictor Grigorescu din Ceair cu Florilor se ridica mândru un bloc infipt in trotuar, balcoanele sunt deasupra trotuarului! Fara spatiu pt parcare, va fi un cosmar pentru noi. Pe acest spatiu a fost o casa, acum e un bloc, asa se dau autorizatiile in primaria lui Ionica…
Eugenia