Pe ultima sută de metri a anului şcolar şi la un pas de probele scrise ale bacalaureatului se face… lumină şi în curtea Colegiului Naţional „I.C. Brătianu” Piteşti, în sensul că dispar, pe zi ce trece, gropile şi molozul şantierului.
Cu riscul de a provoca accidente pe carosabil, o autobetonieră oprită în dreptul liceului şi a staţiei de autobuz a ocupat jumătate din lăţimea străzii Armand Călinescu, spre neliniştea pietonilor şi spre disperarea şoferilor aflaţi în traficul aglomerat. Şi unii, şi alţii au avut un punct comun: nemulţumirea. Circulaţia rutieră nefiind dirijată de organe competente sau măcar de unul dintre muncitori, trecătorii au fost nevoiţi să ocolească utilajul pe răspunderea lor, chiar dacă asta a însemnat să ia în piept traficul la o oră de vârf (16-17). „Scuza” utilajului a fost că a turnat beton într-un cofraj aflat foarte aproape de gardul instituţiei de învăţământ.
Dincolo de acest neajuns, de remarcat forfota din şantier. O bună parte a aleilor şi trotuarelor au fost turnate, iar curtea interioară este de nerecunoscut, pavimentul fiind executat din piatră decorativă. Sala de festivităţi este şi ea gata; de o parte şi alta a intrării au fost aşezate busturi reprezentându-i pe Nicolae Bălcescu, istoric, scriitor şi om politic (1819-1852), şi pe N.I. Apostolescu, profesor de română, limba franceză şi filosofie (1899-1918).