Șansă unică pentru tineri. Singura comună din Argeș care a reușit asta.
Primăria Hârsești a început construcția locuințelor de tip nZEB (cu consum redus, aproape de zero, de energie) pentru tineri.
Locuințele sunt destinate tinerilor din sat, care au locuri de muncă stabile și nu dețin case, iar o parte dintre ele vor fi locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate, învățământ etc, care își vor desfășura activitatea pe teritoriul comunei. Lucrările la cele două blocuri sunt finanțate prin PNRR și prevăd construcția a 24 de apartamente eficiente din punct de vedere energetic.
De asemenea, administrația condusă de primarul Ionel Moloiu a obținut zilele acestea fonduri și pentru construirea altor două blocuri cu 24 de locuințe sociale pentru persoane cu venituri reduse. Construcția celor două imobile va începe, de asemenea, în curând.
Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, a fost astăzi alături de primarul Ionel Moloiu pe șantier pentru a verifica stadiul lucrărilor.
”Ceea ce se întâmplă aici, la Hârsești, este un exemplu de bune practici! Atragerea și păstrarea tinerilor în localitățile județului ar trebui să fie o prioritate pentru orice edil. Primarul Ionel Moloiu a modernizat comuna Hârsești și a pus bazele unui cămin stabil pentru cei care doresc să activeze aici. E nevoie de specialiști în mediul rural, așa că îl felicit pentru primarul Ionel Moloiu și îl asigur de tot sprijinul meu și al Consiliului Județean pentru proiectele de dezvoltare ale comunității pe care le are în vedere”, a declarat Ion Mînzînă.
”Prioritate la ocuparea locuințelor vor avea familiile tinere, tinerii cu vârsta până în 35 de ani, cu condiția să aibă un loc de muncă stabil. Locuințele vor putea fi atribuite și specialiștilor din sănătate, învățământ care își vor desfășura activitatea pe teritoriul comunei și vor deservi populația din Hârsești. Investiția vizează atragerea tinerilor care lucrează peste hotare, tineri pe care încercăm să-i aducem acasă. Ne mândrim cu acest succes. Echipa din primărie are însă multe proiecte depuse în vederea finanțărilor și la fel de multe sunt în lucru. Ne-a fost aprobat și un al doilea proiect de 2 milioane de euro pentru construcția de locuințe sociale destinate persoanelor cu venituri reduse, dar care, neapărat, să aibă loc de muncă stabil”, precizează primarul Ionel Moloiu.
Hârsești este singura localitate argeșeană din mediul rural care a reușit să câștige proiectul de construire a unor locuințe sociale în cadrul PNNR, COMPONENTA C10 – Fondul Local – Runda 2.
Foto: descriptiv