Refugierea în casă, la țară, acolo unde sunt mai puține șanse să ne găsească noul virus nu înseamnă, la urma urmei, altceva decât goana după șansa de a păcăli moartea. Nu ni se întâmplă nouă pentru prima dată. Molimele și războaiele l-au decimat nu o dată pe homo sapiens. Asta și pentru că nu a reușit să fie mereu înțelept, să înțeleagă ce se petrece cu el. Cine-i este prieten și cine dușman, cine-l ajută și cine-l pierde. Și, mai ales, că trebuie respectate niște reguli pentru a scăpa cu viață.

Nu-i, cred, lipsit de interes să aruncăm o privire și-n istorie, să vedem cum s-a comportat lumea în astfel de situații. Fiindcă, astăzi, de pildă, nu trebuie să te uiți în gura nu știu cărui specialist ca să-ți dai seama că pandemia lovește economia, că molima asta va schimba fundamental lumea, că viața noastră de „sclavi” fericiți va lua o nouă întorsătură, că se va reconfigura. De jos în sus și de sus în jos, dacă vom alege la putere oameni competenți și cu simț de răspundere.

După ce vom termina cu noua molimă, dintr-o anormalitate vom intra într-o altă anormalitate, ca să reînvățăm să coabităm cu natura, din care am făcut un dușman, cu artificialul, cu patologicul, cu vicleanul și hoțul, cu tâlharul și manipulatorul. Ca să supraviețuiești, trebuie să „înveți” cum să te faci frate cu dracul, să pleci capul, să nu vadă stânga ce face dreapta, să nu te amesteci prea mult în mașinăria socială că „ți-o iei”. Dar spaima, teama, groaza pot fi și un „bun” catalizator social, cu efecte și benigne, nu doar maligne. Dar asta după ce trece valul de pandemie! Ciuma, de pildă, care a izbucnit de-a binelea în 1346, descrisă de un italian ca „o misterioasă molimă aducătoare de grabnică moarte”, a făcut ca Europa să piardă – cum scrie Peter Frankopan în „Drumul mătăsii” – mai bine de o treime din locuitori. Paradoxal, numărul victimelor a fost mai ridicat la sate decât în orașe. Boala nu s-a răspândit mai repede în mediile urbane aglomerate, ci în cele rurale, unde expansiunea epidemică n-a fost dictată de densitatea populației, ci de coloniile de șobolani. Prin urmare, fuga din orașe n-a mărit șanșa de a scăpa cu viață și de a păcăli moartea, ci dimpotrivă. Cumva, la fel se întâmplă și azi, când primarul comunei mele mă avertizează că dacă merg sâmbătă la țară să am grijă că am trei vecini izolați la domiciliu, unul venit din Germania și doi din Anglia. Rezon!

Referitor la aceeași ciumă, scria poetul italian Petrarca: „Nădejdile noastre de viitor au fost îngropate de prietenii noștri… ne vom duce după cei care ne-au luat-o înainte, nu vom zăbovi mult”. Grație științei, grație măsurilor administrative luate la nivel global și local – sper să înțelegem bine „recomandările” ordonanței militare! – cu siguranță că nu vom fi afectați de mortalitate ca pe vremea ciumei, dar lefurile multora dintre salariații firmelor și companiilor multinaționale nu vor mai crește, mai degrabă vor coborî, fiindcă șomajul va da iama printre angajații disponibilizați. Depopularea cauzată de ciumă a avut ca efect creșterea salariilor. Acum se va întâmpla dimpotrivă, le va stopa creșterea, ba chiar le va reduce. Clasa medie, cea care părea să devină un important factor economic și politic, va pierde din poziția sa socială odată cu afectarea antreprenorilor de afaceri din IMM-uri. Nici pe departe nu-i suficient ajutorul oferit deocamdată de guvern (susținerea a 75% din costurile cu șomajul tehnic) ca întreprinzătorul să poată relua producția, când costurile materiei prime, ale energiei, ale transportului vor fi în creștere.

Nu vor reuși să facă față nici transferului tehnologic, cum se întâmplă cu marile companii care au investit și care, unele, dacă nu vor obține profitul așteptat își vor lua la revedere de la noi. Rațiunea lor este profitul, nu supraviețuirea, fenomen cu care ne vom confrunta noi, indigenii, nu stranierii. Îndemnul slujitorilor bisericii mi se pare potrivit: să luăm distanță ca să ne apropiem mai mult, să empatizăm, să învățăm să ne și iubim, nu doar să ne urâm. Sigur, vom auzi și voci de politicieni care vor spune: „Lasă oamenii în pace că se vor descurca ei, așa e-n capitalism!” Dar se vor descurca în „noua” lume a celor care au profitat și vor profita de „vidul de putere”? Întrebăm, nu afirmăm neapărat.

Asta, fiindcă ne-am obișnuit ca politicianul să te amăgească, hoțul să te fure, tâlharul să te tâlhărească, iar prostul – mai rar deșteptul – să muncească. Întreprinzătorul de sorginte liberală va sfârși prin a capitula, dacă va fi silit să-și reia afacerea într-un mediu dacă nu ostil, atunci nefavorabil. Va veni vremea să trăim din nou pe credit. Dar nu doar în economie, ci și-n cultură, în învățământ. Cine are idei n-are decât să și le promoveze, să scoată bani din ele, fiindcă din nou cultura va fi vinovatul de serviciu. „Nu faci bani, nu ai valoare” – se va spune din vârful buzelor, de la politrucul cultural până la ministrul înțepat. Și va continua sfătos: „caută-ți, mata, sponsori!”. Cu tot mai puțini elevi și profesori este și mai mult teren, mai fertil, să „înflorească” analfabetismul. Renașterea culturală, cea a învățământului, va fi, din nou, amânată. „Nu sunt încă bani”, vom auzi repetitiv și enervant. Și dramatic!

De fapt, repetitiv vom fi nevoiți să ascultăm discursul politicienilor despre repunerea vieții pe făgașul normalității. Despre omul decis și integru. Despre persoane care luptă pentru binele și fericirea noastră, sprijinindu-se ei pe umerii noștri, nu viceversa. Cum bine spunea cineva, după ce am fost cu toții actorii unei drame groaznice, vom vedea iarăși în tribune și la prezidii privilegiați ai „votului democratic”, iar în arenă sclavi sfâșiați de fiarele sălbatice ale economiei de piață. O economie dezlănțuită sălbatic de Covid-19! Dar să fim fericiți dacă am avut șansa de a păcăli moartea, nu?

Distribuie pe Facebook