Cu gândul că sângele nostru îi va salva mâna colegului tipograf, şi noi, cei de la ziarul „Argeşul”, ne-am lăsat înţepaţi de bună voie şi nesiliţi de nimeni. Am prins şi mai mare curaj când ni s-au alăturat în acest demers şi oameni sufletişti care lucrează în aceeaşi clădire cu noi, în birourile închiriate. Ne-au dat lacrimile când în mulţimea care aştepta la rând am găsit rude, prieteni sau consăteni ai bolnavului nostru, aflat pe un pat de spital din Capitală.
Cu plăcutul sentiment că s-au găsit donatori şi pentru Nicu am călcat, ieri, pragul Centrului de Transfuzii Sanguine Argeş. Zilnic, de luni până vineri, între orele 8.30 şi 12.30, aici se prezintă, în medie, 50-60 de donatori.
La fiecare donare, donatorul primeşte şapte tichete de masă pentru produse alimentare, în valoare de 9,41 lei fiecare, şi o zi liberă de la locul de muncă, sau o zi scutire de frecvenţă, în ziua donării, în cazul elevilor, studenţilor şi militarilor. În plus, donatorii beneficiază şi de o reducere de 50% pentru transportul în comun, pentru o perioadă de o lună. Orice donator are dreptul să primească, la cerere, un buletin de analiză cu rezultatele testelor efectuate înainte de donare.
Din cei 450 de mililitri donaţi o singură dată se pot extrage elementele care pot salva vieţile a trei pacienţi. Asta după ce unitatea de sânge este testată contra bolilor înainte de a fi trimisă spre separare.
Mirela NEAGOE