Ceea ce era valabil ieri nu-i regulă să fie și azi, cu atât mai mult mâine. Din cauza pandemiei, am ajuns să tot schimbăm regulile de viață, felul de a trăi. Împreună cu Covidul, atâta vreme cât nu știm cum să scăpăm de el.

Azi începe școala. Dar chiar începe sau ne trezim peste noapte că se mai amână? Eu, unul, nu sunt sigur decât dacă peste noapte guvernarea noastră n-a spus „la loc comanda”. Și dacă n-a spus, elevii și părinții au de ales, în dimineața asta, între sănătatea lor și învățătura lor. Două entități care n-ar trebui să fie opozabile, dar iată că sunt. Aleg să merg la școală, să învăț carte, fiindcă învățătura este mama care te hrănește. Nu doar la universitate, ci și la liceu, și la gimnaziu, ba chiar și la grădiniță. La școală deprinzi cunoștințele, abilitățile cu care să te descurci în viață, să trăiești. Mai bine sau mai puțin bine! Depinde de cum tu, părinții tăi, profesorii tăi sunt dispuși să „investească” disponibilitate, voință, muncă, efort, energie, timp, creativitate. Și câte altele! Școala șlefuiește personalitatea, îi dă strălucire.

Da, e adevărat, numai că odată ajuns în bancă, există riscul să ne pricopsim cu un pui de Covid. Capabil, pe unii dintre noi, să ne trimită pe lumea cealaltă. Și atunci? Atunci ce facem? Dăm cu zarul, precum Cezar, dacă să trecem sau nu Rubiconul? Cum se pare că fac guvernanții noștri, surprinși de o situație nemaiîntâlnită. Ne ducem sau nu ne ducem la școală? Logica ne spune, mai degrabă, să punem mâna să învățăm. În clasă, cu educatoarea, cu învățătorul, cu profesorul, ori on-line. Tot cu ei și, desigur, cu părinții, fiindcă ei ne predau, primii, în „cei șapte ani de acasă”. Mă rog, mai nou, în cinci sau șase ani. Dar nu cred că aici încape discuție. Nu trebuie să așteptăm să treacă pandemia ca să învățăm carte. Greșim, și dacă încercăm să gândim așa, darămite să procedăm așa. Fără învățătură suntem orfani, suntem orbi, legați de mâini și de picioare. Bâjbâim toată viața, chiar dacă „prindem” ceva pospai și ne alegem cu ceva mălai. Adică, dacă vreți, cu priceperea de a face bani, de a câștiga așa cum câștigă acum unii fără să fi învățat prea multă carte. Școala îți furnizează claritate, putere, capabilitatea de a stabili priorități. Deschide orizonturi, te face zeu. Dacă înveți, desigur!

Concluzia acestor rânduri este să nu pregetăm, să dăm prioritate școlii, chiar dacă există riscul îmbolnăvirii.

Risc pe care trebuie să ni-l asumăm luând stricte măsuri sanitare de prevenire, de siguranță epidemiologică. Care țin de o serie de factori știuți și neștiuți. De la scenariul verde, care permite să mergem la școală când infecția este sub unu la mia de locuitori, la scenariul galben – trei la mie și cel roșu – peste trei cazuri la mie infectați cu Covid. De la modul în care așezăm băncile în clasă până la separatoarele dintre bănci, de la „gospodărirea” spațiului în pauza de la școală și până la rotirea elevilor pentru mersul la școală. De la purtarea măștii, la spălatul pe mâini. De la dezinfectarea încăperilor și până la evitarea aglomerărilor etc, etc. Criza prin care trecem este globală, iar noi nu trebuie să ne dăm bătuți, să așteptăm doar să descopere alții vaccinul, sensul evenimentelor care și-n continuare ne vor lua pe neașteptate. Dacă nu greșesc eu și nu se va putea altfel, va trebui să învățăm să trăim împreună cu Covidul, să învățăm să-i facem față.

Și n-avem cum s-o facem altfel decât învățând. Acasă, la școală, on-line. Așadar, sănătate ori școală? Răspunsul este: și…, și…!

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio