* Plecarea, la ora 11, din Parcul Lunca Argeşului
Iubitorii de turism pe două roţi sunt invitaţi să participe la un tur cultural-istoric pe bicicletă organizat, sâmbătă, în două etape (plecarea, la ora 11, din Parcul Lunca Argeşului, la fântâna arteziană).
Astfel, la 6 octombrie, vor fi vizitate: Complexul Muzeal Goleşti, viile şi pădurea Brătienilor, Centrul Cultural „I.C. Brătianu” – Vila Florica. Turul durează aproximativ trei ore (circa 800 de kcal consumate). Iar la 13 octombrie vor fi prinse în circuit: Mânăstirea Vieroşi, Cula Racoviţa, Muzeul etnografic „C.L. Năstase”, conacul de la Miceşti şi Cula Budişteanu. Turul durează patru-cinci ore (circa 1.100 kcal consumate).
Accesul este gratuit la obiectivele prinse în traseu. Nu este permisă participarea bicicliştilor începători (vârsta minimă – 14 ani împliniţi). Bicicleta trebuie să fie în stare bună de funcţionare, iar purtarea căştii este obligatorie. Fiecare ciclist va purta pe spate un rucsac mic, cu o sticlă cu apă, un tricou de schimb şi, eventual, un pachet cu mâncare. Deplasarea se va face doar în grup, păstrând plutonul compact, fără depăşiri şi fără drift-uri.
Acţiunea cultural-sportivă este organizată de Asociaţia „DoxDomia” în colaborare cu Universitatea din Piteşti (Centrul de Cercetare pentru Performanţă Umană) şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Argeş.