# Tentativă de suicid dejucată de familie. Tânărul a vrut să se omoare din cauza unor probleme sentimentale!
Un tânăr a scăpat cu viaţă după ce a încercat să-şi ia zilele. Descoperit la timp, el a ajuns la spital în stare gravă, dar e posibil să nu rămână internat la Piteşti.
În jurul orei unu a nopţii de sâmbătă spre duminică, o familie din Coşeşti a început să se agite din cauză că, deşi era aşteptat, unul dintre membrii ei, Ionuţ Mădălin G., de 24 de ani, din localitate, satul Leiceşti, nu mai apărea acasă. Parcă presimţind că ceva nu este în regulă cu tânărul, cei ai casei au pornit să-l caute. L-au descoperit la mică distanţă de locuinţă.
Flăcăul se spânzurase de creanga unui copac de pe marginea drumului. Se pare că totul se întâmplase cu doar câteva clipe înainte de a fi găsit şi încă era în viaţă. El a fost dat jos din ştreang şi una dintre rude a sunat la 112, solicitând ajutor medical.
În scurt timp a sosit o ambulanţă, al cărei echipaj l-a preluat pe tânăr şi l-a transportat la Spitalul Judeţean. Internat în stare relativ stabilă, întrucât exista riscul apariţiei unor complicaţii, s-a adus în discuţie necesitatea trimiterii la un spital din Capitală.
Potrivit poliţiştilor care instrumentează cazul, se pare că tânărul a încercat să sinucidă supărat că o fată de care se îndrăgostise nu-i împărtăşea sentimentele.