Aşa cum v-am informat, voluntarii membri ai Rotary Club Piteşti au finalizat o primă etapă a proiectului VLAD (Viaţă, Luptă, Angajament, Dăruire) în valoare de peste 100.000 euro privind modernizarea secţiei de oncologie a Spitalului Judeţean. Ieri a avut loc inaugurarea primului salon din cadrul acestui proiect, care a fost reamenajat şi dotat cu mobilier şi aparatură de ultimă generaţie, în valoare de 20.000 euro. Concret, este vorba despre şapte paturi mobile, reglabile electric pe înălţime sau oblic cu lenjeriile aferente, fiecare prevăzut cu noptiere mobile şi măsuţă de pat reglabilă pe înălţime (sau pliabilă), două fotolii mobile, pentru tratament, şi ele reglabile pe înălţime sau oblic, două sisteme mobile prevăzute cu kit-ul necesar tratamentului. În funcţie de situaţie, paturile pot fi separate prin patru paravane pliabile pentru respectarea intimităţii pacienţilor, iar fiecare pat dispune de suporturi mobile şi reglabile pentru perfuzii. Totodată, salonul este prevăzut cu două aspiratoare pentru secreţii, de uz ambulatoriu şi/sau de urgenţă.
Val. NICOLAU