Alegerile din 5 iunie nu reprezintă doar o miză politică, ci şi personală. Guvernul a promis creşteri salariale pentru cei din fruntea primăriilor. O ordonanţă în acest sens va intra în vigoare de la 1 iulie. Avantajaţi nu vor fi toţi primarii şi viceprimarii, întrucât creşterea indemnizaţiei depinde de categoria în care este încadrată unitatea administrativ-teritorială, în funcţie de numărul de locuitori. Cele mai mari creşteri de lefuri vor fi în localităţile rurale. De departe, cei mai avantajaţi sunt primarii care conduc o comună de categoria întâi, cu o populaţie de peste 7.000 de persoane. Majorarea salariilor viceprimarilor şi primarilor din mediul rural va fi cea mai mare: între 44,4 şi 50,1%. În schimb, la nivelul municipiilor majorarea va fi de la 1,6 la 7,2 %. Odată intrată în vigoare legea, un primar nu-şi poate creşte salariul de unul singur. Majorarea trebuie să aibă la bază un referat pe care îl întocmeşte secretarul primăriei. Primarul aprobă referatul, dând astfel undă verde banilor către propriul buzunar.
Claudiu DIŢA