Prefectura informează că din luna februarie poliţiştii argeşeni vor beneficia de majorări salariale prin creşterea unor sporuri. Având în vedere resursele bugetare, MAI va asigura o majorare a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, de la 5% la 10%, începând cu 1 februarie, dar şi acordarea acestui spor pentru mai multe categorii de poliţişti. Alţi poliţişti din domeniul arest-transfer vor primi o indemnizaţie pentru pază şi protecţie.
Dintre cei care vor primi astfel de beneficii fac parte, spre exemplu, poliţiştii de la acţiuni speciale şi cei cu atribuţii privind cercetarea la faţa locului: judiciarişti, criminalişti, pirotehnişti, conductori de câini etc.
În plus, va fi acordată o indemnizaţie de 5% pentru poliţiştii care asigură paza, escortarea şi supravegherea deţinuţilor, reţinuţilor, arestaţilor preventiv, pe timpul efectiv prestat în astfel de condiţii. Aceste majorări vin pentru stimularea celor care desfăşoară activităţi deosebite şi sunt similare celor de poliţie judiciară.
Un Comentariu
Ioan
Măriți băieți….pana o crapa bugetul…și o sa primiți doar hârtii…la final…astia care se fac ca fac…sunt plini de drepturi…inclusiv de a fi „prieteni” cu infractorii…niște profitori.