Sala Teatrului Independent din Pitești este arhiplină!
Un omagiu adresat lui I.L. Caragiale, așa poate fi numită reprezentația artistică din seara aceasta a celei mai cunoscute artiste a dramaturgiei argeșene și una dintre cele mai apreciate din țară, Luminița Borta.
Convinsă că actorii români „au în ADN pe marele creator de școală teatrală”, și ei datorează enorm memoriei acestuia, a pregătit minuțios comedia „Caragiale, pentru Bac”, o adaptare liberă după opera dramaturgului de neegalat. Minunata actriță a slujit artei scenice treizeci de ani la Teatrul „Al. Davila” iar de câțiva ani activează în cadrul „Teatrului Independent” pe care l-a creat alături de soțul ei, Gabriel Cazan.
Cele câteva zeci de locuri ale săli de amenajate la subsolul blocului 48 de pe Strada Teiuleanu s-au ocupat cu o oră înainte de gong! Interesul iubitorilor de artă dramatică este enorm pentru piesele în care evoluează Luminița Borta, după cum se dovedește și în seara aceasta când distinsa artistă o are alături în spectacol pe fiica ei, fermecătoarea Ania Herman și Otilia Bodescu, elevă în ultimul an la Liceul de Arte „Dinu Lipatti”, Secția Arta Actorului. Aceasta este o tânără speranță a artei teatrale, obținând premii importante în domeniu, ea șlefuindu-și talentul și la Școala de Teatru „Atelier 22” încă din anul 2018.
La ora 19 comedia a început iar piteștenii privilegiați care au prins un loc la acest regal marca Luminița Borta savurează textele interpretate magistral de actrița secondată de cele doua tinere.