Sala de sport a Şcolii Nr. 3 („Ion Pillat”) este unul dintre proiectele eşuate ale anului trecut. Constructorul care câştigase licitaţia s-a dat lovit invocând lipsa banilor, iar contractul a fost reziliat. Aşa se face că începutul lui 2017 i-a găsit pe elevi pe afară, la derdeluşul din spatele unităţii de învăţământ. Ceea ce nu este un lucru tocmai rău dacă judecăm prin prisma celor spuse de şcolari. Aceştia au afirmat că le place în zăpadă şi că nu resimt lipsa unei săli acoperite. Săptămâna trecută s-au dat cu punga (sau direct pe hainele cu care erau îmbrăcaţi) până au transpirat leoarcă, iar acum aşteaptă următoarea ninsoare serioasă pentru a se menţine în formă. Cadrele didactice sunt însă mult mai preocupate de problemă şi spun că anul acesta au de gând să finalizeze sala de sport care, momentan, este doar un schelet de fier. „Lucrările, după cum vedeţi, sunt în acelaşi stadiu ca anul trecut. Contractul cu firma care se apucase de construcţie a fost reziliat, iar în ceea ce ne priveşte nu avem decât să reluăm licitaţia şi să continuăm din primăvară cu altcineva” – ne-a declarat Ioana Popescu, directoarea şcolii.
George OLTEANU