Sfârşitul lui aprilie a fost, în mare parte din Europa, unul cu zile friguroase şi ploioase. Pentru că sunt un meteorosensibil care iubeşte soarele, cerul senin şi căldura ce-ţi încarcă sufletul cu energie pozitivă, într-o scurtă vacanţă în Ţara Bascilor din nordul Spaniei n-am fost în cea mai bună formă.
Alături de un grup format din 40 de români, eram pentru a treia oară în această ţară fascinantă prin trecutul, dar şi prin prezentul ei. Ea datorează mult lui Cristofor Columb, bogăţiilor aduse din coloniile de pe toate continentele, dar şi guvernelor din ultimele patru decenii care, cu siguranţă, din punct de vedere al corupţiei n-au fost ca lacrima. Dar acest lucru nu se vede! Pentru că, dincolo de uriaşele catedrale din majoritatea oraşelor, te uimesc infrastructura rutieră formidabilă, lumina de pe chipul oamenilor şi felul cum ei se comportă în tot ceea ce fac. Ne despart de Spania 3.000 km şi un secol de civilizaţie.
Fără a comenta în niciun fel, pro sau contra, pentru că rubrica mea este dedicată bolilor şi bolnavilor, voi povesti un fapt care m-a impresionat profund. Din grup a făcut parte şi un bărbat viguros în vârstă de aproximativ 65 de ani, însoţit de fiica sa de 39 de ani. Obeză, evident retardată psihic şi cu o fizionomie mongoloidă: cap mare, faţă rotundă şi buhăită, frunte bombată şi fante palpebrale orientate oblic în sus. Boala Down se numeşte această incurabilă şi blestemată suferinţă care este o aberaţie genetică. Am mai întâlnit în carieră situaţii când într-o familie, prin hazard, apare un copil cu un asemenea handicap, iar părinţii dau dovadă de o abnegaţie şi iubire copleşitoare.
Rămas văduv, acest bărbat, având posibilităţi financiare, bate de peste un deceniu lumea în lung şi în lat ţinându-şi de mână fiica năpăstuită de soartă. Deşi ea nu pricepe nimic, a dus-o în toată Spania, în Franţa şi Italia, Malta, Cipru, Olanda, Elveţia sau Tenerife.
Dr. Viorel PĂTRAŞCU
