Era firesc ca şi în Argeş „Marşul pentru viaţă 2017” să fi avut ecou. Probabil că n-a trecut neobservată pancarta arborată cu acest prilej: „Sunt născut în 1985/1990. Îţi mulţumesc, mamă!” Este conştientizarea unui fapt ce dă de gândit: numărul avorturilor din România. Statistica arată că în intervalul 1958-2016 s-au înregistrat 22.743.390 de avorturi. Mult? Puţin? Să raportăm cifra la numărul locuitorilor recenzaţi în 2016: 19.760.000 de persoane. O transcriu şi-mi amintesc, ca şi dumneavoastră, că, în timpul scrutinelor, cifra adevărată a celor cu drept de vot este încă „bâlbâită”…
Şi în Argeş, la o populaţie de 649.014 (o cifră fluidă, totuşi), sporul natural este negativ. În 2014 – mă sprijin pe statistică – durata medie de viaţă în judeţ era de 75,97 de ani, mai ridicată la femei, deşi ele – săracele! – duc povara şi a serviciului, şi a căsniciei, şi a creşterii copiilor.
„Marşul pentru viaţă” poate fi evaluat şi mai corect, dacă privim agregarea mai multor factori: întemeierea unei familii creştineşti (prin căsătorii mixte), religia, cultura, puterea economică a familiei, perspectivele tinerilor care doresc întemeierea unei familii, politicile statului în legătură cu sporul natural al populaţiei, piaţa muncii, nivelul de trai ş.a.m.d. De ce ezită tinerii să aibă – zic eu, la timp – copii? Răspunsul trebuie căutat în reperele social-economice enumerate mai sus. Cel mai mult atârnă, în această decizie, faptul că tânărul are, astăzi, foarte greu acces la o locuinţă… Nu mai vorbesc despre siguranţa locului de muncă!
Ajungi, fără să vrei, la alt palier al discuţiei: emigrarea. Europa este bulversată de valul de emigranţi din zonele de război. Se întâmplă însă, cu România ceva atipic, semnalat şi de Eurostat şi de rapoartele ONU. Apropo de avorturi: un raport ONU semnalează, pe lângă îmbătrânirea populaţiei, şi un fapt neliniştitor – vom fi din ce în ce mai puţini. Astfel, se preconizează că, în 2050, populaţia României va fi de doar 14,5 milioane de locuitori.
România surprinde şi prin faptul că este ţara cu o rată mare de migranţi, fără să trăim – Doamne fereşte! – un război; se apreciază că, azi, locuiesc în altă ţară 3,4 milioane de români, dar cifra este, sigur, mult mai mare. Diaspora românească este din ce în ce mai semnificativă! Este vorba de fenomenul migraţiei economice! Am cunoştinţe care au tineri/adulţi la muncă în Italia, Spania, Anglia şi Germania. Toţi în sectorul serviciilor. Muncesc, de le sar capacele, cum n-o fac, de obicei, românii în ţara lor! Acesta este un capitol pur românesc! Câştigă mai bine, e adevărat, dar aşteaptă weekendul ca pe o binefacere „după oase rupte”! Din Sicilia ne parvin veşti despre exploatarea nemiloasă, în agricultură, a românilor. La noi, la ţară, nu prea găseşti oameni pe care să-i tocmeşti la muncile câmpului.
Acceptă mai puţini; anul trecut, prietenul meu oferea 60 de lei, masă (şi nu orice!), o ţuică, ţigări şi cafea. Şi nu avea succes în fiecare zi, când avea nevoie, ca, de pildă, la culesul prunelor. România este a patra ţară din Europa după Marea Britanie, Polonia şi Germania în ceea ce priveşte numărul celor care trăiesc în altă ţară. Folclorul a fixat dramatic această stare. Rugămintea de a-i ocroti pe români este însoţită de versurile: „Ţine-i, Doamne-n paza ta/ Oriunde s-ar afla/ Că s-au dus în ţări străine,/ Să trimită la copii pâine!”
Şi încă n-am discutat pe îndelete pornind de la avort, la familie, la condiţia economică a acesteia, la strategia de dezvoltare a României!
Traian ULMEANU
