Echipa de baschet a Piteştiului a participat recent la un turneu amical de pregătire în Serbia. În primul test, argeşenii au fost învinşi de nemţii de la Eisbaren Bremerhaven, cu 64-56, în a doua partidă, BCM U Piteşti s-a impus cu scorul de 68-60 în faţa Dynamic Belgrad, iar în ultimul amical a învins naţionala de seniori a Bahrainului cu scorul de 72-66.
Luni, oficialii clubului argeşean au organizat o conferinţă de presă în care au vorbit despre acest turneu, despre situaţia lotului de jucători, precum şi despre sezonul ce urmează să debuteze luna viitoare. Au răspuns întrebărilor jurnaliştilor antrenorul principal al echipei, Hristu Şapera, directorul executiv al SCM Piteşti, Dragoş Adrian Şerban, şi Silviu Corodi, director sportiv BCM U Piteşti.
„E frumos să câştigi”
Pentru început, principalul echipei, Hristu Şapera, s-a referit la recent încheiatul turneu: „Turneul de la Belgrad a fost unul util, unde i-am putut vedea pe unii dintre baschetbalişti în condiţii de joc. Am întâlnit acolo echipe puternice. Bremerhaven este o formaţie serioasă din campionatul Germaniei, ca şi Dynamic Belgrad, care este antrenată de un tehnician legendar al Serbiei, Miroslav Nikolic. Pentru mine, perioada precompetiţională nu este relevantă decât prin prisma omogenizării echipei şi a relaţiilor de joc. Desigur că este frumos să câştigi meciuri, sunt momente în care e şi benefic să câştigi, dar cel mai mult ne interesează să fim pregătiţi pentru a aborda campionatul şi pentru a duce această luptă, care este foarte lungă. Sunt 32 de meciuri, mult mai multe ca de obicei; doar anul trecut a fost acest sistem competiţional. Ne aşteaptă un sezon lung şi greu, dar sunt încrezător că îl vom duce la bun sfârşit”.
„Îmi doresc linişte”
Fireşte că gândurile tuturor se îndreaptă spre sezonul ce bate la uşă. Tehnicianul alb-violet vrea ca echipa să aibă un parcurs mult mai bun decât a avut în campionatul trecut. Şapera este convins că prin răbdare, încredere şi o muncă titanică va duce la bun sfârşit obiectivul spre care tinde, acela de a repune Piteştiul pe harta baschetului românesc şi de a face din BCM U o echipă respectată în ligă: „Aşa cum bine ştiţi, campionatul românesc este de la an la an mai greu. Piteştiul vine după un sezon nu foarte reuşit, în care a avut aspiraţii foarte mari. Ceea ce îmi doresc este ca noi să închegăm această echipă. Sunt bucuros că am păstrat o serie de jucători din sezonul trecut. Am reuşit să transferăm şi alţi sportivi care sunt sigur că vor aduce un suflu nou. Am mare încredere în toţi jucătorii. Ceea ce îmi doresc este linişte, în primul rând, şi posibilitatea de a evolua. Toată lumea vrea ca lucrurile să se întâmple peste noapte, dar nu se poate. Dacă vrem să facem ceva corect, trebuie să avem răbdare, încredere şi să muncim foarte mult. Nu-mi place să vorbesc mult, ci să muncesc mai mult. Pentru mine, următorul meci este cel mai important, nu vreau să mă gândesc mai departe. Obiectivul nostru este de a repune Piteştiul pe harta baschetului românesc. Să aducem o mentalitate de învingători aici şi să facem din BCM U Piteşti o echipă respectată în ligă”.
„O competiţie nebună!”
Şapera a făcut apoi referire la sistemul de desfăşurare a Cupei României, acolo unde regulamentul impune prezenţa permanentă pe teren a doi jucători români, spre deosebire de campionat, unde un singur sportiv autohton este suficient: „Este un sistem dificil, dar atractiv, o competiţie care prinde foarte bine la public. Mi-aş fi dorit ca acelaşi sistem de competiţie, ca în campionat, să se păstreze şi în Cupa României, dar avem parte de regulamente diferite, aceasta fiind o competiţie a surprizelor, unde se poate întâmpla orice. E o competiţie nebună şi trebuie s-o tratăm ca atare”.
Monica CRISTEA