Pare simplu: hârtie la hârtie, sticlă la sticlă, metal la metal… Aşa trebuie să colectăm deşeurile menajere. Ordonat, civilizat. În Elveţia, dacă arunci un pix la gunoi, plasticul îl pui la plastic, iar arcul acela mic – la metal. Nicidecum altfel.
Când vorbim despre civilizaţie – adică despre nivelul de dezvoltare materială şi spirituală a unui grup social, a unui sat, a unui oraş, a unui popor – putem porni de aici: de la gunoi. De la felul în care îl selectăm şi îl ducem la tomberon. Revin la Elveţia, exemplul, poate, cel mai de sus în privinţa civilizaţiei şi civilizaţiunii (DEX – acţiunea de a civiliza, de a „ciopli” mintea omului). Doi argeşeni, soţ şi soţie, care trăiesc de ani buni într-un orăşel din această ţară, ne spun că la ei selectarea deşeurilor începe de la magazinul de unde îşi cumpără sacii menajeri. Acestor saci li se dau serii, numere, „de la… până la…”, familiei Cutare, tocmai pentru a fi uşor de depistat şi de amendat cei care nu se conformează regulilor stricte de colectare şi depozitare selectivă.
Să ne mai mirăm în acest caz de puritatea aerului pe care-l respiră elveţienii sau de limpezimea apei pe care – la o adică – ai putea s-o bei cu cana din orice râu?! Poate că exagerăm puţin, dar hai să facem comparaţie cu râurile de pe la noi, pline de atâtea şi atâtea „urme de civilizaţie” autohtonă!
Cât priveşte cheltuirea banului public, avem şi mai multe de învăţat de la elveţieni. În orăşelul la care facem referire, fiecare familie primeşte periodic, la trei sau la şase luni, un chestionar în care i se cere părerea în legătură cu investiţiile locale. Concret, li se spune: „Vrem să facem un WC public de 400.000 euro în Piaţa Primăriei. Ce părere aveţi? Sunteţi de acord?” Sau: „Vom închide pasajul subteran de pe bulevardul X pentru anumite lucrări. Nu ştim câte luni va fi blocată traversarea prin acest loc. Ce ziceţi?” Mda, nu acestea sunt întrebările, fiindcă la ei lucrurile sunt foarte sănătos chibzuite, dar noi găsim astfel prilejul să reamintim, prin comparaţie, modul scandalos în care se lucrează uneori la Piteşti (şi numai aici) cu banul public, ignorând de multe ori opiniile pertinente ale cetăţenilor.
Pe lângă chestionarul respectiv, elveţienilor le este prezentat nivelul cheltuielilor şi al veniturilor din ultima perioadă, astfel încât contributorii la buget să ştie exact ce se întâmplă în oraşul lor. În linii mari, acestea sunt semne clare ale civilizaţiei către care şi noi tindem, dar drumul într-acolo e lung şi anevoios. Mai ales în cazul minţilor necioplite.
