Sunt deseori întrebat dacă războiul la granița noastră, din Ucraina, se va revărsa și peste Republica Moldova, deși, eu unul, rareori am scris despre politica externă. A făcut-o și o face mult mai bine și mai aplicat colegul meu Traian Ulmeanu. Dar, în fine, de ce n-aș răspunde provocării, fiind acum și mai bine informat de Silvia Urdea de la revista „Vatra veche”, care mi-a oferit cu amabilitate un spațiu consacrat scriitorului de excepție, argeșeanul nostru Mihail Diaconescu.

Așadar, există riscul să înceapă să zburde câinii războiului și pe ulițele noastre? Din Moldova și, doamne ferește, din România? Ai cui câini? Ai lui Putin evident, că el este nesăbuitul, el este „aggressor”-ul, care a năvălit cu armata în Ucraina. Când? Păi, după ce a așteptat opt ani (2014 – 2022) să fie „luat în seamă” pentru negocieri, în timp ce rușii lui – că sunt și ruși ai lui Zelenski – erau măcelăriți în Lugansk și Donețk. A pornit războiul că a fost încălcată „linia roșie” stabilită la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Ucraina trebuia să rămână neutră și n-a rămas. A făcut curte Americii la Maidan, naziștii din Ucraina, care dețin puterea nu atât prin număr cât prin pozițiile din armată și poliție, îi persecută pe rușii de aici. Las că nu doar pe ei, ci și pe cei patru sute de mii de români minoritari de care guvernanților noștri nu le-a păsat. Dar asta-i altă poveste și mai dureroasă.

Nu-l judec eu de aici, de la Pitești, pe Putin de ce vrea să-și adjudece Crimeea care aparținuse Rusiei și a fost dăruită, în 1954, de ucraineanul Hrușciov țării peste care se întinde acum flacăra sinistră a războiului. Probabil că Putin își dorește mult baza navală istorică Sevastopol care mi-a aprins mie, în copilărie – și nu doar mie! – imaginația citind atâtea despre luptele purtate aici. Crimeea e un fel de Panama pentru care, zice T. Roosevelt, americanii ar trebui să aibă remușcări. Cum tot remușcări ar trebui să aibă că au încălcat „linia roșie”, motiv pentru care Putin a promis război și s-a ținut de cuvânt.

Avem război în Ucraina și nu doar grație lui Putin, ci și datorită NATO și, mai ales, SUA. Și avem război pentru că nu s-a respectat principiul parității. A fost o greșeală tragică, recunoaște astăzi tot un american, George F Kennan, că s-au încălcat „interese legitime naționale, sferele ei de influență, principiul neintervenționismului și al responsabilității reciproce pentru pacea și securitatea în Europa. Rusia a început să fie tratată ca o putere de mâna doua, i s-a refuzat intrarea în casa europeană pentru care a pledat în zadar Gorbaciov.

După toate astea vrem destindere europeană? Iată că n-o avem, dimpotrivă asistăm la o luptă pe viață și pe moarte pentru ca Rusia să mențină locul cucerit acum opt decenii. Atunci, America era cea mai puternică țară a lumii, azi acest loc este revendicat și de China, și de Rusia. Care Rusie, care Putin nu acceptă compromisul când e vorba de vecinătatea cu forțele militare NATO. „Nimeni nu trebuie să amenințe pe nimeni”, se exprimă în senatul american tot Kennan. Pentru că Putin, oricât ar fi demonizat de J. Biden, „e un naționalist rus, tradiționalist și un realist rece și crud, care vrea să mențină Rusia ca mare putere care a fost și care poate fi din nou. Când Putin atenționează că va face ceva, el o va face.” Și iată că „neprimind niciun răspuns satisfăcător la cererile lui, Putin a invadat și a rezolvat problema”.

Nu știu dacă istoricul Patrick Buchanan, candidat la președinția Americii, are dreptate, dar trăim o certitudine care ne dă fiori. Deocamdată el manevrează sabia lui Damocles asupra Ucrainei, amenință cu arma nucleară, iar fraza rostită de H. Kissinger şi anume: „poate fi periculos să fi dușmanul Americii, dar să fii prietenul Americii este de-a dreptul fatal” ne înfioară peste măsură. Că doar America este partenerul nostru strategic și garanția cea mai mare că Ivan nu va mai trece Prutul. Dacă nu-i dăm prilejul, desigur!

Distribuie pe Facebook