„O fi ea diplomaţia bună – ne scrie «Indignatul», citind editorialul «Să lăsăm, dracului, diplomaţia» – dar când este vorba de sănătate apoi chiar se impune să daţi cu ei de pământ că, uite, incompetenţa, indiferenţa şi corupţia celor care ne-au cerut şi ne cer votul ne bagă în pământ. Şi nu e deloc drept ca, după ce le plătim salarii, indemnizaţii, cheltuieli forfetare, maşini, amante, să ne fure şi SĂ NE OMOARE. Măcar acum să-i luaţi la… rost, că ştiţi mai bine ca mine cine au fost – nişte găinari, infractori, cămătari, hoţi, speculatori – caractere josnice care profită de axioma democraţiei cum că fără partide ea nu există… Ce să votezi, dacă listele sunt pline de nulităţi şi mafioţi? Indignarea faţă de problemele din sănătate aproape că mă sufocă…”
Ce înţeleg eu din aceste rânduri scrise pe online ale „Indignatului”, ale lui Puiu, Elenei Delia Dumitrică, Belfegor? Că ar trebui să dăm glas furiei oamenilor de aşa manieră încât „clipocitul „Argeşului” să „înceapă să sune (şi să răsune) a „Răcnetul Carpaţilor!” Păi, cum să nu fie furioşi toţi aceşti oameni de care-şi bat joc cei ce au ajuns la putere şi n-au făcut altceva decât să profite de ea, să fure şi să jefuiască mai ales din avuţia naţională? La alegerile de duminica viitoare, ei candidează ca să ajungă consilieri, primari, preşedinţi – n-am vrea să-i înscriem pe toţi în acest registru, fiindcă unii s-au dovedit a fi totuşi oameni cinstiţi – iar copiii noştri mor prin spitale fără ca vinovaţii să fi fost traşi la răspundere. Ei ne îndeamnă să-i votăm, ne flutură prin faţă proiecte şi programe de adormit copiii, fără să-şi dea seama că au umor negru, fiindcă trei copii din Argeş chiar au adormit definiv din vina celor ce au fost, celor ce sunt la putere.
Concret, din vina cui? Încă n-am aflat. Aflăm, în schimb, că în mass-media, pe facebook se joacă un veritabil ping-pong cu note informative şi dezminţiri, după ce Corpul de control al prim-ministrului a semnalat „nonconformităţi” în cadrul sistemului de sănătate, legate de manipularea vaccinurilor, de infectarea cu E-coli a celor 37 de copii din Argeş şi din ţară.
Vedeţi, ăsta este sistemul! Sanitar, dar nu doar, ci şi politic. Cu mari vulnerabilităţi şi cu impact asupra securităţii naţionale. Funcţionează de mai bine de un sfert de veac în regim de avarie, iar când un factor responsabil încearcă să facă lumină, să depisteze cauze, anomalii, disfuncţiuni, vinovaţi, cei cu musca pe căciulă îşi pasează răspunderile, se disculpă, invocă scuze, îneacă problema în mormane de hârtii. Deliberat sau nu, este declanşat un adevărat război al comunicatelor şi notelor informative. Să ni se distragă atenţia şi nouă, presei, şi opiniei publice, până uită lumea ori apare, Doamne fereşte, un nou caz „Colectiv”. Asta în timp ce medici devotaţi se luptă, în haosul general, să salveze vieţi, să aline suferinţa, să găsească soluţii pentru însănătoşirea sistemului cangrenat.
Şi, apropo de cangrenă, îmi vin în minte cele spuse de medicul Felix Sârboiu că, anual, avem nu mai puţin de 5.000 de amputări, fiindcă nu este pus la punct un centru echipat corespunzător pentru a-i salva pe cei care au suferit accidente.
El, din fericire, chiar dacă s-a supărat pe sistem, şi-a dat demisia dintr-un spital bucureştean, dar n-a plecat afară, cum au făcut până acum peste 36.000 de medici, ci a venit la Piteşti hotărât să pună bazele unui compartiment de chirurgie cardiovasculară. Rămâne de văzut dacă va găsi aici sprijinul necesar – sâmbătă alerga după materiale de construcţie la Dedeman! – ori se va confrunta cu situaţii întâlnite de mulţi dintre specialiştii care au făcut medicina în credinţă. Din păcate, destui dintre ei, cum o arată viaţa, aleg să vindece străinii, fiindcă la noi sunt plătiţi prost, lucrează uneori şi peste 30 de ore în spital, fac gărzi fără să fie stimulaţi, iar adesea se confruntă şi cu mentalităţi de genul „cât sunt eu şef aici, tu n-ai ce căuta”, fiindcă şefii ţin să gestioneze doar ei paturile care aduc „profit”.
M-aş bucura tare mult dacă în urma acestor rânduri pline de indignare, ale cititorului ziarului şi ale mele, aş vedea un parlamentar dintre cei ce vor să candideze la toamnă că se „înhamă”, alături de entuziaşti, la carul sănătăţii argeşene încercând să facă într-adevăr reformă, să ne convingă să avem încredere să mergem la spital. Că acolo ne putem vindeca, nu muri, fiindcă mişună microbii mai abitir ca gândacii, de mai nimeni nu le vine de hac cu dezinfectante diluate de o mie de ori. Pe un asemenea parlamentar l-aş vota din toată inima la toamnă şi cred că n-aş mai fi îndemnat, ca jurnalist, să dau cu el de pământ, cum mă somează indignatul nostru cititor care, din păcate, are mare dreptate. Fiindcă treaba mea nu este să dau de pământ cu nimeni, ci să detensionez, prin critica din ziar, indignările acumulate în cazanul social care fierbe tot mai tare. Dacă nu o facem noi, presa, care are rolul de supapă socială, atunci de pământ cu puterea vine să dea mulţimea din stradă. Cum a mai făcut-o!
Mihai GOLESCU
Un Comentariu
Puiu
Dacă eraţi politician, cu siguranţă nu aţi fi răspuns comentatorilor. Mi-am dorit întotdeauna ca politicianul să răspundă solicitărilor şi interpelărilor, celor ce l-au ales. Atitudinea pe care o adoptă acesta, după ce noi l-am pus în funcţie, este deplorabilă. Aţi încercat vreodată să intraţi în audienţă la politicianul pe care l-aţi ales? Vă loviţi de o aroganţă şi ignoranţă totală, iar consilierul pe care îl are, este asemenea unui cerber( aşa sunt ordinele ). De acolo, de pe scaunul dat de funcţia pe care o ocupă, noi vom fi priviţi din nou ca nişte gâze, ca negrişorii care trebuie să mărească averea alesului lor. Pentru următorii patru -cinci ani devenim iar supuşii alesului, pentru că a trecut campania ,şi-a făcut treaba şi a uitat foarte repede că noi suntem şefii lui. În ceea ce priveşte atitudinea dumneavoastră în „Să lăsăm dracului democraţia”, a fost remarcabilă, şi noi cititorii ziarului „Argeşul” am simţit echilibrul pe care vreţi să-l daţi societăţii temperând nervozitatea şi pornirile alegătorilor. Numai uniţi de aceeaşi cauză vom putea învinge. Noi vă dăm puterea, iar dumneavoastră înţelepciunea. Observăm cu toţii că s-a strâns prea multă neghină în grâul de aur, iar viaţa trece şi împlinirile noastre nu mai apar! Ce speranţă de viitor să ai, dacă nu ai prezent!?