Da, să nu sărim calul şi să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, fiindcă altminteri plonjăm direct în haos şi nedreptăţim nişte specialişti de mare calitate profesională. De o bună bucată de vreme, tot tunăm şi fulgerăm împotriva celor din sistemul Sănătăţii, fiindcă nu mai avem încredere în el. Nu mai departe de zilele trecute scriam supărat, tare supărat, că trebuie să fie găsiţi vinovaţii pentru că de ani buni spitalele sunt dezinfectate cu apă chioară. Şi mă întrebam atunci, dincolo de răspunderile celor din sistemul de decizie, dacă de „chestiunea” respectivă n-a ştiut nici măcar unul dintre medici, care să vină s-o denunţe public.
Mă întrebam acest lucru şi continui să mă întreb şi acum, dar, uitându-mă în „grădina” oamenilor în halat alb, nu vreau să fac greşeala să-i scoatem pe ei vinovaţi de marile matrapazlâcuri pe care le fac cei din administraţie şi politică. Trei cazuri din proxima mea realitate mă determină să mă grăbesc să afirm că, dacă sistemul e bolnav, în colaps, avem noroc, mare noroc că medicii, cei mai mulţi dintre medici rămân şi medici – respectând jurământul lui Hippocrate – şi oameni totodată.
Primul, întâmplat zilele trecute. O pacientă suspectă de a nu mai avea imunitate ajunge la urgenţe la UPU Argeş. Are o stare pronunţată de rău, trebuie să-şi aştepte rândul, iar la sfatul medicului curant din Bucureşti insistă să ajungă la Infecţioase. Cu scaun la cap, cum se spune, medicul de la ORL, unde fusese trimisă pentru „otită externă”, nu se „spală pe mâini” lăsând-o să meargă, cu imunitate scăzută, în împărăţia microbilor, ci, asumându-şi răspunderea, o internează în secţia sa, acordându-i asistenţa necesară. O internare la Infecţioase ar fi putut-o ucide pur şi simplu. Dar nu s-a întâmplat aşa, fiindcă un medic a sesizat pericolul şi l-a evitat.
Al doilea. Tot din proximitatea mea. A fost suficientă o clipă de neatenţie, pentru ca un bun meseriaş în arta tiparului să-şi prindă mâna în maşină, deşi experienţa lui profesională bate spre 30 de ani. Graţie tot unui medic şi, desigur, a colegilor de serviciu, care au intervenit cu garou şi au chemat ambulanţa, sunt şanse ca mâna strivită să-i fie salvată. Dar asta, după ce medicul cu specialitatea chirurgie cardiovasculară Felix Sârboiu, aflat de gardă la UPU Argeş, a făcut tot ce trebuia ca să-i salveze mâna. Adică l-a operat de urgenţă şi, tot de urgenţă, l-a trimis la colegii lui de la Spitalul Floreasca din Capitală. Care medici, la rândul lor, au operat preţ de ore bune să-i reconstituie braţul strivit şi, mai ales, să-i facă funcţională reţeaua de vase sanguine. Lucrătorul respectiv a avut noroc, a avut o şansă că a fost de gardă doctorul Sârboiu? Îndrăznesc, dacă totul se va termina cu bine, să spun că nu-i vorba de noroc, ci de şansa de a avea în sistemul nostru de sănătate medici de elită, specialişti de mare clasă consideraţi ca atare nu doar în mediul lor, ci şi-n rândul pacienţilor. La urma urmei, pacienţii sunt cei care pot mai bine evalua, cum se spune, pe pielea lor, profesionalitatea unui medic. Ca şi omenia lui.
Şi, în acest sens, vin şi cu al treilea caz, tot bine cunoscut de mine. Un vecin al meu a avut ceasul rău ca pe şantier să fie prins de o ţeavă pe un pod rulant care i-a strivit braţul şi pieptul.
Şi acum, după un an şi jumătate de la accidentare, se roagă pentru sănătatea medicului Paraschiv Mihai care l-a operat la Spitalul Bagdasar Arseni, salvându-i braţul cu care-şi face bine treaba şi pe şantier, şi în propria-i gospodărie.
Prin urmare, având în vedere aceste trei exemple, precum şi altele pe care le ştiţi mai bine fiecare dintre dumneavoastră, vin să spun şi eu că avem mare noroc cu aceşti medici de mare calitate care recuperează în bună măsură defectele sistemului. Defecte care sunt aşa de mari că ne-ar ucide, dacă n-ar fi asemenea oameni. Sunt, de ce să n-o recunoaştem, adevăraţi Cezari în specialitatea lor şi se cuvine, vorba evanghelistului Matei care-l citează pe Iisus, să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Suntem datori să facem asta din respect pentru adevăr, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru a le asigura climatul necesar să-şi poată face datoria cu excelenţă. Şi pentru a ne salva viaţa când ne aflăm în situaţii limită.
Mihai GOLESCU
